Urmărește emisiunea live


Educație financiară pentru copii, de la cele mai fragede vârste

Psihologii și pedagogii au ajuns la concluzia că educația financiară este benefică, de la cele mai fragede vârste, pentru copii. Bineînțeles, expusă sub formă de jocuri educative, adaptate pentru fiecare grupă de vârstă în parte, educația financiară se poate face de la grădiniță. Există și variante de jocuri interactive, pentru grupuri, dar și de jocuri electronice și aplicații online.

În ultimii ani, educația financiară s-a făcut în mai multe grădinițe și școli din România, la inițiativa unor ONG-uri sau companii, inclusiv în parteneriat cu băncile. Proiectul APPE „De la joc... la educație financiară" a fost implementat în mai multe grădinițe, în baza unui parteneriat încheiat în anul 2015 între Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație (APPE), Banca Comercială Română și Infomedia Pro. Doar în primul an, în cadrul proiectului, 24.649 de copii, dintre care 11.950 preșcolari,, de la grupa mică, și 12.699 preșcolari de la grupa mare, precum și 7.000 de cadre didactice au beneficiat de materialele – cărți și un soft educațional - oferite de BCR și APPE. Proiectul a fost apoi prelungit.

Cărți de colorat, poezii și cântece

Datorită mai multor astfel de proiecte, susținute financiar de băncile din România, există deja suport curricular și cărți, culegeri de fișe de lucru pentru preșcolari și o gamă diversificată de jocuri interactive. Preșcolarii învață, de exemplu, să deseneze, să coloreze, învață chiar poezii și cântece pe tema educației financiare. Astfel reușesc, de la patru ani, să înțeleagă ce sunt banii, la ce folosesc, de ce trebuie să învețe să-i gestioneze. De la grădiniță până la clasele de gimnaziu, având curriculă diferită, copiii și adolescenții primesc lecții despre metode eficiente de economisire a banilor, învață ce se plătește și care este diferența între

Cărticelele pentru gradiniță, prin care se face deja educație financiară pentru preșcolari, precum și activitățile interactive, în triada părinți-copii-educatori, sunt completate de aplicațiile de educație financiară, concepute pentru mai multe grupe de vârstă. Aceste aplicații pot fi căutate și instalate pe telefoanele mobile, din Google Play sau de pe site-urile celor care le-au lansat pe piață. Lanivel de experți, în România se organizează deja întâlniri pentru schimburi de experiență sau conferințe, care au ca temă principală educația financiară, dar contribuie și la dezvoltarea personală a celor implicați, precum și la o dezvoltare comunitară.

Materie opțională în clasele primare

Încă din anul 2011, la nivelul învățământului primar s-a introdus Educația financiară ca disciplină opțională și s-a făcut, în 2013, o primă evaluare a nivelului de cunoştinţe al copiilor, iar în anul școlar 2013 – 2014 s-a desfășurat și prima ediție a concursului de educație financiară „Olimpiada micilor bancheri", considerându-se că aceasta reprezintă un instrument util pentru evaluarea acestei discipline noi. Olimpiada s-a desfăşurat în două judeţe, în care opţionalul se afla deja în al doilea an al implementării – Prahova şi Dâmboviţa. La Ediția a II-a a Olimpiadei Micilor Bancheri, au concurat la București în cadrul fazei naționale 100 copii din Capitală și din 16 județe ale țării.

Din anul 2014 s-a organizat Global Money Week, la care s-au înscris în competiție mii de copii din București alte județe, numărul acestora crescând de la un an la altul. La clasă, materia opțională Educație financiară se face, pentru clasele primare, prin joc, existând și un auxiliar curricular pentru clasele pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, încă din 2014. Prin activitățile integrate recomandate se urmărește dezvoltarea capacității copilului de a-și comunica propriile idei, opinii, gânduri și sentimente, cât și apropierea de viața cotidiană. Elevii identifică și exersează diferite tipuri de comportamente, în situații de învățare autentică. De exemplu, aceștia învață reguli de politețe pe care trebuie să le aplice la cumpărături, sunt familiarizați cu produse (jucării), cu banii - monedele și bancnotele care circulă în România. Copiii învață să-și asume roluri într-un grup, să relaționeze cu alți membri ai grupului și să se implice în realizarea unei sarcini în cadrul grupului. Principala modalitate de rezolvare a acestor probleme care le dezvoltă abilități este jocul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel