Victor Ponta face o referire interesantă: francezii sunt atât de supărați pe propria clasă politică, încât este ca și cum, la alegerile din 2019, reprezentantul PSD și cel al PNL nu ar intra în turul al doilea. Exact așa s-a întâmplat în Franța. Macron este independent, un personaj mai degrabă exotic, posibil de acceptat doar de o națiune prin esența ei liberă si avangardistă. Macron, 39 de ani, este apreciat de presa franceză că are o soție cu 25 de ani mai în vâstă, fosta sa profesoară, mamă a trei copii, pentru care a fugit de acasă când era aproape un adolescent. Cum în Franța triunghiul conjugal coboară până la regii săi, al treilea în relație este un tânăr ziarist despre care se spune că este iubitul viitorului președinte. Societatea franceză este din nou, într-un Occident măcinat de angoase şi intoleranţă, un exemplu de deschidere şi libertate absolută.
În acest moment, politicienii Franței și ai Europei se coalizează pentru ca Macron s-o învingă pe Le Pen în turul al doilea. Macron are un program pro-european și s-a declarat pro-european convins. De partea lui Marine Le Pen este Franţa tăcută. Francezul mediu - un pic xenofob, dar nu neapărat extremist, îngrijorat de cei 6 milioane de musulmani din Franţa, de calitatea în scădere a serviciilor administrației, de problema locurilor de muncă bine plătite, care consideră că moneda euro și apartenența la UE sunt sursa tuturor relelor. Francezul mediu are în față un exemplu recent: Brexit-ul. Acum un an, o altă mare națiune europeană alegea să părăsească nu Europa, ci birocraţia aberantă de la Bruxelles şi tendințele hegemonice ale Germaniei. Ca urmare, d-na Le Pen a promis ieșirea din Uniune și chiar întoarcerea la franc.
Indiferent cine va fi președinte al Franței pe 7 mai - eu cred că d-na Le Pen are o șansă uriașă să învingă - nu va exista un Frexit. Singura națiune europeană care poate rezista economic în afara Uniunii este Marea Britanie. Fostul său imperiu colonial - cel mai întins din istoria umanității - modernizat astăzi și cunoscutul sub numele de Commonwealth - permite Londrei să lupte singură de la egal la egal cu Bruxelles-ul. Și, cu toate acestea, nici pentru britanici nu va fi ușor în afara UE.
Franța are însă probleme economice uriașe. Acum 10 ani, președintele Sarkozy a fost impus de Marea Finanță pentru a reforma statul francez. Reforma nu era rudimentară, așa cum a văzut-o Traian Băsescu, în România. Sarkozy ar fi trebuit să crească competitivitatea întreprinderilor franceze, să spargă puterea aproape discreționară a sindicatelor, să connvingă administrația să lucreze mai mult și mai eficient. Sarkozy a eșuat. Franța nu mai este, în mod real, o mare putere economică mondială. Și, ca urmare, nici politic nu mai are anvergura de odinioară. Reformele necesare sunt profunde, mai ales fiindcă sistemul bancar francez nu este cu nimic mai strălucit decât cel din Italia, și chiar din Grecia. Economic, Franta nu mai poate exista în afara Uniunii. Chiar dacă în campanii s-au promis lucruri, Franța nu poate ieși, practic, din zona euro. Nimeni nu ar tranzacționa produse și servicii la nivel mondial în franci francezi. Referințele sunt euro și dolar si câteva monede de rezervă, între care francul elvețian sau yenul japonez. Astăzi nici măcar China, a doua economie a lumii, nu reușește să-și impună moneda pe plan internațional.
Însă, chiar și fără Frexit, Europa ar trebui să înțeleagă că nu mai poate continua la fel ca până acum. Bruxelles-ul a ajuns să trăiască într-o lume a sa, aurită de salariile și privilegiile funcționarilor, de sute și sute de mii de euro anul, și care au ajuns să aibă pretenția de a impune reguli celor aleși în țările membre.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
