Bătrânul Ion Iliescu a făcut o declarație-școală pentru cârlanii politici de astăzi. Întrebat în legătură cu condamnarea lui Adrian Năstase, fostul președinte a spus, cu subiect și predicat: “Nu este, cred, o legătură, o conexiune directă între factorii politici și Justiție, dar este schimbarea de judecată din partea oamenilor. Nu vreau să dau niciun fel de aprecieri de valoare din acest punct de vedere”.
Bătrânul Ion Iliescu a nuanțat apoi lucrurile, spunând că este agasant modul în care a fost executat Adrian Năstase.
Fostul președinte al României face declarații politice, gândindu-se categoric și la contextul internațional, și la cel intern. Nu poți afirma că Înalta Curte de Casație și Justiție a României este controlotă integral de Traian Băsescu, la fel cum nu poți afirma că toți procurorii DNA execută ordinele actualului președinte. Dacă lucrurile ar sta așa, ce rost mai are guvernarea USL? Îmi imaginez că liderii Uniunii, constatând starea de fapt, se legau cu lanțurile de porțile Parlamentului de la București și-i puneau pe europarlamentarii cu care au conexiuni să facă același lucru în Parlamentul din Bruxelles. Ori, în aproape doi ani de guvernare, n-am văzut nicio lege prin care influența malignă a d-lui Băsescu în Justiție să fie cât de cât contracarată. Am văzut doar un interes direct pentru superimunitatea parlamentarilor și Legea amnistiei și grațierii.
În istoria directă a celor doi vecini de bloc, Adrian Năstase și Traian Băsescu, au existat de-a lungul timpului multe lucruri de împărțit și polițe de plătit. În perioada 2000-2004, Adrian Năstase i-a mai arătat lui Traian Băsescu pisica Justiției. Și nu fără just temei. Se pare că însuși dl Năstase a intervenit pentru ca dl Băsescu să nu aibă alte probleme decât cele de imagine, pe care de altfel le-a surmontat fără dificultate. E adevărat însă că în justiția lui Năstase, dl Băsescu a experimentat și el chematul la Parchet, multe zile la rând, pe dosare inventate sau nu.
Când a venit la putere, în 2005, dl Traian Băsescu a folosit efectiv, nemaiavând emotivitatea lui Adrian Năstase, ghioaga Justiției. Nici măcar n-a făcut-o direct, ci prin interpuși. N-am să înțeleg niciodată motivul urii viscerale a d-nei Monica Macovei față de Năstase. S-a inventat dosarul “Mătușa Tamara” – o cumplită lovitură de imagine, dar unde nu exista nimic penal, s-a inventat “Trofeul Calității”, soldat cu faimoasa condamnare pe probe indirecte. În cazul termopanelor din Zambaccian însă, influența politică nu a mai avut nimic de-a face decât cu păcatul originar din 2005, când, bănuim (sigur nu vom ști niciodată) s-a dat ordinul politic “Găsiți-i ceva, orice, lui Năstase!”.
Hăituit ani de zile, tracasat de Parchete și Instanțe, lăsat singur în fața câinilor asmuțiți de Traian Băsescu, dl. Năstase a făcut o eroare gravă: a discutat cu martorul-cheie din dosar. Iar acesta avea tehnică DNA asupra sa. Într-o chestiune începută în 2005 la comandă politică, dl Năstase a făcut o greșeală. Pe care o plătește acum. Iar cei cinci judecători de la Înalta Curte, care au votat cu 5-0 pentru condamnare, nu au judecat faptele din 2005, ci pur și simplu eroarea săvârșită de Adrian Năstase. Au judecat pe lege și nu politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
