"Dispare" internetul? Aproape 40% din paginile web din 2013 nu mai există astăzi, arată cercetările

foto: Freepik
foto: Freepik

Un studiu arată că în aproximativ 10 ani multe dintre informațiile publicate în online se pierd, "se învechesc" și, ca atare, dispar din rezultatele afișate de motoarele de căutare.

Internetul dispare, la propriu, pe măsură ce paginile web și conținutul online se pierd, sugerează un nou studiu amintit în The Week.

Se pierde conținut online

Potrivit unor studii recente, o proporție semnificativă din conținutul web se pierde, efectiv, pe măsură ce paginile sunt șterse sau mutate de pe un host pe altul. De exemplu, din paginile web care existau în 2013, 38% nu mai sunt disponibile încă din 2023. Și chiar și paginile mai noi nu sunt imune: 8% din cele care existau acum un an nu mai pot fi accesate.

Durata scurtă de viață a conținutului online este mult mai pronunțată în cazul paginilor individuale care dispar în special atunci când sunt șterse sau relocate. Conform cercetării efectuate de Pew Research Center, acest fenomen este mai des întâlnit în cazul site-urilor web funcționale, decât atunci când întregi platforme online dispar.

Și Wikipedia "se prăfuiește"

Efectul este clar: cantități considerabile de știri și conținut de referință important dispar în neant. Aproximativ 23% din paginile de știri și 21% dintre site-urile guvernamentale prezintă cel puțin un link rupt. În plus, 54% dintre paginile Wikipedia includ referințe către linkuri care nu mai sunt valabile. Aceeași tendință se observă și în social media, unde aproximativ o cincime din tweet-uri dispar de pe platformă la câteva luni după ce au fost postate.

Cercetarea, care a implicat colectarea unui eșantion aleatoriu de aproape un milion de pagini web de la Common Crawl, un serviciu de arhivare a internetului, a dezvăluit că 25% dintre toate paginile colectate între 2013 și 2023 nu mai erau disponibile. Dintre acestea, 16% proveneau de la site-uri web care încă mai existau, în timp ce 9% erau găzduite pe platforme care dispăruseră complet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel