Picturile colorate au fost găsite în morminte din Jungar Banner din orașul Ordos și sunt bine conservate, înfățișând cerbi, animale mitice, flori și plante, a declarat Yang Zemeng, conducătorul institutului cultural de relicve și arheologie din Ordos.
Pictate în roșu, alb și brun roșcat, picturile prezintă imagini misterioase într-un plan unidimensional, a declarat Yang, adăugând că picturile sunt rareori găsite în alte locuri din China în morminte din această perioadă, notează Agerpres.
Locul de amplasare a mormintelor este la doi kilometri depărtare de ruinele unui oraș din timpul dinastiei Song (anii 960-1279).
Judecând după structura și tiparele mormintelor, arheologii au tras inițial concluzia că picturile datează din perioada timpurie și mijlocie a dinastiei Song (960-1127).
Descoperirile vor servi drept material de cercetare cu privire la istoria, cultura și obiceiurile funerare din timpul dinastiei Song, a precizat Yang Zemeng, citat de agenția Xinhua.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News