Descoperire impresionantă la Constanța: Au mai mult de 1500 de ani

Descoperire de senzație în centrul municipiului Constanța. Peste 20 de morminte, vechi de mai bine de 1500 de ani, au fost scoase la lumină de arheologii constănțeni, alături de osemintele celor din vechiul Tomis, fiind găsite şi obiecte de sticlă sau mărgele.

Din primele cercetări, mormintele descoperite pe o suprafață de 150 de metri pătrați, pe un teren situat în zona Casei de Cultură din Constanța, par să aparțină unor creștini, deoarece osemintele sunt orientate de la est la vest.

'Mormintele acestea sunt tipice perioadei acesteia și reflectă o modă a construcțiilor funerare. Morminte săpate la adâncimi foarte mari, 2 - 3 metri, calculate la cota de acum, chiar și la 4 metri', a declarat Constantin Băjenaru, șeful secțiiei Arheologie Preventivă din cadrul MINAC, potrivit reporterntv.ro.

Alături de defuncți au fost găsite și obiecte precum vase de sticlă, mărgele sau bijuterii din bronz. Aceste semne indică fapul că cei trecuți demult în neființă erau oameni simpli.

'Este vorba despre morminte cu cameră de acces și cu firidă longitudinală. O scobitură în pământ, ca o mică peșteră, catacombă, în care erau introduși defuncții. Aceste catacombe erau astupate la gură cu diverse materiale luate din cetate, pietre cărămizi, țigle', prezicează Constantin Băjenaru.

Cercetările arheologilor vor continua și în perioada următoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel