DESCOPERIRE Egipt. Mormântul unei regine necunoscute, vechi de 4.500 de ani, găsit de arheologi

Arheologii au făcut o descoperire importantă în Egipt.

Arheologii cehi au descoperit în Egipt mormântul unei regine până acum necunoscută, "Khant Kaous III", soţia unui faraon din cea de-a V-a dinastie, care a domnit în urmă cu 4.500 de ani, a anunţat, duminică, Ministerul Antichităţilor din această ţară, citat de AFP.

"Pentru prima dată, am descoperit numele acestei regine, care era necunoscută înainte de a găsi mormântul ei", a afirmat ministrul egiptean Mamdouh al-Damaty într-un comunicat.

Mormântul a fost descoperit la sud-vest de Cairo, în situl arheologic Abu Sir, care conţine mai multe piramide ale unor faraoni din a V-a dinastie, ce a domnit în Egiptul de Sus cu 2.500 de ani înainte de era noastră.

Citește și: Stonehenge, descoperirea care ar putea răsturna tot ce se credea până acum 

Această descoperire "ne va permite să ne lămurim în legătură cu anumite aspecte necunoscute din a V-a dinastie, care, alături de a IV-a dinastie, au fost martorii construcţiei primelor piramide", a precizat acelaşi ministru egiptean.

Mormântul datează de la mijlocul celei de-a V-a dinastii egiptene (2494 î.e.n. - 2345 î.e.n.). A fost descoperit în situl complexului funerar al lui Neferefre, faraon din a V-a dinastie, a precizat coordonatorul misiunii arheologice cehe, Miroslav Barta, precizând că "acest aspect duce la concluzia că regina era soţia lui Neferefre.

Arheologii au descoperit în acel sit unelte din viaţa cotidiană, 24 din calcar şi alte patru din aramă, ca şi inscripţii murale realizate de muncitorii care au realizat monumentul funerar, inclusiv numele şi titlurile deţinute de regina defunctă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel