Descoperire arheologică în Egipt. Ce spune ministrul Antichităților | DCNews
Cele mai citite

Descoperire arheologică în Egipt. Ce spune ministrul Antichităților

Mormântul unei regine necunoscute a fost descoperit în Egipt, în Abu-Sir, la sud-vest de Cairo, au anunțat oficialii egipteni, citați de BBC.

Arheologii din Egipt cred că acesta aparține soției sau mamei faraonului Neferefre, care a trăit în urmă cu aproximativ 4500 de ani, relatează hotnews.ro.

Ministrul Antichităților din Egipt, Mamdouh el-Damaty, a precizat că numele reginei, Khentakawess, era inscripționat pe un perete în necropolă, oficialul adăugând că ea ar fi regina Khentakawess a III-a.

Miroslav Barta, directorul Institutului ceh de Egiptologie, care a făcut descoperirea, a spus că locația mormântului reginei, complexul funeral al faraonului Neferefre, i-a determinat să creadă că ea era nevasta faraonului.

Arheologii cehi au găsit și 30 de ustensile confecționate din calcar și cupru.

Damaty a explicat că descoperirea ar putea ajuta la "elucidarea unor aspecte necunoscute referitoare la Dinastia a Cincea, care alături de cea de-a Patra Dinastie, a asistat la construirea primelor piramide".

Misterele de sub piramidele din Egipt. Vezi aplicația Google Earth - VIDEO

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Știinta
Citește mai multe din Știinta
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close