Energia emisă de gândurile noastre își caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul “ceea ce se aseamană se adună”.
Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanșează un proces de rezonanță Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viața noastră.
Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe ceilalți, vorbăria interminabilă a minții – totul formează un fel de intenție.
Așadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt care influențează într-o mare măsură ceea ce atragem în viața noastră. De aceea, o scanare atentă a propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înșine, ne ajută să conștentizăm ce anume avem de schimbat. Știți ce este minunat aici? Faptul că stă în puterea noastră să ne alegem gândurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe.
Până nu demult, oamenii de știință au crezut că doar prin gandurile noastre emitem energie către exterior și ca cel mai puternic emițător energetic din corpul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice.
Dar trupul nostru dispune de un emițător și mai puternic – INIMA – care generează un câmp electric mult mai mare decât cel al creierului. Aceasta este una dintre cele importante descoperiri ale secolului XX: faptul că inima omenească are un rol mult mai important decât acela de a pompa sânge în corpul uman.
Responsabil pentru această descoperire este Institutul de Cardiologie din California care a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel s-a descoperit faptul că acest organ uman este înzestrat cu ceea ce numim ”inteligența inimii” și că influențele acesteia sunt foarte profunde pentru noi.
Măsuratorile realizate au arătat că inima generază un câmp electric care se extinde cu mult în afara corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, aratand ca un inel lat împrejurul trupului, cu o rază de aproximativ 2-3 metri.
Institutul de Cardiologie a mai descoperit că inima interacționează atât cu trupul, cât și cu mediul exterior prin câmpurile electromagnetice pe care le generează.
În primul rând, prin EMOȚII.
Știința ne spune că atunci când simțim o emoție, ea este transpusă în energii electrice și magnetice corespunzătoare, care interacționează cu celulele corpului nostru și cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de care vorbesc toate tradițiile spirituale autentice.
Alte studii asupra inimii au arătat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă au și o altă cauză la fel de importantă, și anume CONVINGERILE noastre, toate acele lucruri pe care le credem cu tărie și în jurul cărora ne modelăm viețile.
Deci nu numai emoțiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar inima este un fel de interfață care transformă toate emoțiile și convingerile noastre în energii electromagnetice.
Aștfel, prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune, dar și prin mânie, ură, supărare, noi putem produce modificări atât în trupul nostru, cât și la mulți kilometri în afara noastră.
Trăgând linie, este bine să reținem următorul aspect: deși creierul emite și el câmpuri electromagnetice, oamenii de știință au arătat că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier.
Astfel se explica de ce vindecarea se obține mai repede printr-o susținere afectivă decât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă energie prin intermediul inimii decât prin intermediul creierului.
Există încă o descoperire științifică importantă care ne arată cum influențăm realitatea în care trăim.
Știm, teoretic, că totul este interconectat și, în mod tainic, interdependent. Dar să vedem cum se traduce această lege, la nivelul micro-universului nostru.
Studiile de laborator au arătat ca ADN-ul uman influențează direct substanța din care sunt formați atomii, adica niște particule micuțe de lumină, numite fotoni.
Fizicianul rus Vladimir Poponin a realizat niște experimente faimoase la începutul anilor ’90. El a pus într-o eprubetă închisă ADN uman și fotoni, dorind să afle ce influență are ADN-ul uman asupra fotonilor. Dintr-una dintre eprubete s-a extras tot aerul, pentru a obține “vid” (vidul este un termen care induce în eroare, deoarece el nu este un spațiu gol, ci este plin de informații și energie). Într-un astfel de spațiu există fotoni care pot fi măsurați destul de exact cu unele aparate specifice.
În experimentul lui Poponin, acești fotoni s-au distribuit, asa cum era de așteptat, în mod dezordonat, fără să respecte o anumită ordine.
Apoi a fost introdus ADN uman in această eprubetă vidată. Însă, s-a produs un lucru surprinzător. ADN-ul uman avea o influență directă asupra fotonilor: printr-o forță misterioasă, el ordona fotonii în forme regulate.
Acest aspect este profund deoarece arată că substanța din care suntem creați, adica ADN-ul, are o influență directă asupra particulelor din care este creată lumea înconjurătoare, adică fotonii atomilor. Este prima dată când știința occidentală a demonstrat ceea ce tradițiile spirituale străvechi au spus cu mult timp în urmă: suntem parte integrantă din această lume și o influențăm în permanență.
Iar experimentul nu se oprește aici. Când ADN-ul uman a fost extras din eprubetă, fotonii s-au comportat ca și cum ADN-ul era încă prezent acolo. Și-au păstrat poziția lor ordonată. Fotonii și ADN-ul uman încă mai păstrau legatura, deși fuseseră separați fizic. Părea că un anumit câmp subtil încă le ținea conectate.
Concluzia experimentului lui Poponin a fost aceea că există un câmp cuantic care ne unește cu tot ceea ce există în jurul nostru. Prin intermediul acestui câmp, suntem mereu în legatură cu toți și cu toate, fie că suntem conștienți sau nu de aceasta.
Senimentele umane care izvorăsc din inima, având în spate convingerile noastre puternice, modifică efectiv forma ADN-ului, iar acesta influențează atomii, după cum am văzut.
S-au testat efectele sentimentelor pure asupra ADN-ului. Pentru aceasta a fost izolat ADN de la diferite persoane în câte o eprubetă. Aceste eprubete cu ADN au fost supuse unor puternice câmpuri emoționale. Pentru aceasta, subiecții experimentului au folosit diferite tehnici emoționale și spirituale.
S-a observat un lucru care, potrivit vechilor legi ale fizicii, nu ar fi trebuit să se petreacă. În timp ce participantul emitea un câmp emoțional puternic, au putut fi măsurate reacții electrice la nivelul ADN-ului. Persoanele care au participat la acest test puteau influența molecula de ADN din eprubetă doar prin intermediul emoțiilor lor puternice.
Când subiecții experimentului emiteau stări de iubire, recunoștință, molecula de ADN se dilata, lanțurile ADN-ului se deschideau, se măreau. Când subiecții respectivi trăiau stări de furie, frustrare, stres, molecula de ADN se micșora și bloca astfel multe dintre codurile sale, răspunzând emoțiilor negative printr-o evidentă contracție.
S-a observat, astfel, în mod empiric, cum emoțiile, convingerile, sentimentele noastre pot modifica structura moleculei de ADN, precum și ordonarea acesteia în celule.
Mai mult chiar, oamenii de știință au remarcat că această blocare a codurilor ADN putea fi anulată imediat ce experimentatorii emiteau din nou stări de recunoștință, iubire și fericire.
Aceste descoperiri, care au arătat că genele ADN-ului sunt modificate de energiile din exterior, stau la baza întemeierii unei noi științe, denumită Epigenetica. Creierul este un centru de comandă care interpretează evenimentele din exterior și apoi trimite în trup semnale corespunzătoare. Printre aceste semnale se numără atât reacțiile biochimice, cât și undele electromagnetice. Aceste semnale influențează în mod direct celulele și produc astfel modificari ale codurilor lor genetice.
Cu ajutorul unui ceas atomic foarte precis, s-a măsurat diferența de timp dintre emiterea unei emoții și reacția ADN-ului. S-a observat că reacția ADN-ului avea loc întotdeauna simultan.
Tot ceea ce gândim și simțim, ADN-ul nostru percepe în mai puțin de o nanosecundă (0,000000001 secunde), iar aceasta indiferent dacă mostra de ADN se află lângă noi sau pe cealaltă parte a Pământului.
Concluzia?
Gandurile și sentimentele noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică în mod direct materia din care este structurată lumea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu