De la 1 iunie, Șoșoacă va purta mască. Conspirație sau fake-news?

Diana Șoșoacă a purtat masca de hârtie o singură dată, și atunci incorect
Diana Șoșoacă a purtat masca de hârtie o singură dată, și atunci incorect

Liderul negaționiștilor, Diana Șoșoacă a dispărut de câteva zile din spațiul public.

Asocierea între această dispariție și decizia CNSU  nr. 26 din 28 mai nu pare a fi întâmplătoare. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus, iar Florin Cîțu a stabilit prin Hotărâre de Guvern că de la 1 iunie se relaxează restricțiile luate pentru combaterea COVID-19.

Printre acestea se numără și creșterea numărului de persoane care pot participa la cursuri de instruire şi workshop-uri în spaţii închise, de la 50 la 70 de persoane, și a numărului celor care pot participa la activităţi în sălile de sport sau fitness, de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului. 

Știut fiind că doamna Diana Șoșoacă este o persoană care se instruiește intens și permanent și, de asemenea, participă la numeroase activități de fitness, este clară intenția mafiei din guvern: vor să o elimine prin intermediul unei viroze (alta decât COVID, care nu există) pe care să i-o transmită printr-un agent infiltrat în sală ori prin aerosoli degajați în instalația de aer condiționat a clădirii.

Nu există altă explicație a manevrei făcute de Cîțu, care a decis și renunțarea la mască, încă de acum două săptămâni, sperând că doamna Șoșoacă va cădea în capcană și se va contamina în condițiile descrise mai sus. Cunoscând, însă, înțelepciunea doamnei senator, noi toți sperăm că va dejuca aceste planuri și va purta mască, acum, când toată lumea (cea manipulată, ”decât”-n.red.) renunță la ea.

Nu poate fi total exclus, deci e ca și confirmat, un scenariu potrivit căruia oculta mondială, deranjată de aglomerație și lipsa locurilor de parcare din marile orașe, a hotărât în secret să distrugă o bună parte a populației planetei. Astfel, chiar ei ar lansa fake-news-uri și teorii ale conspirației anti-vacciniste, pentru ca oamenii să-și ceară drepturile și libertățile cetățenești și să refuze vaccinarea, pentru a fi apoi uciși de o tulpină foarte agresivă de virus, produs într-un laborator secret dintr-o locație pe care doar puțini inițiați o cunosc.

Chiar dacă nu se știe când și unde va lovi noul virus distrugător, oamenii cu inteligență superioară și suflet nobil, de erou, așa cum este doamna senator Șoșoacă, pot intui și chiar dejuca aceste planuri malefice. Nepurtarea măștii ar fost, deci, doar o capcancă întinsă ocultei, astfel încât mafia să creadă că i-a păcălit pe urmașii dacilor liberi și să lase garda jos. Replica va fi devastatoare: ei vor fi demascați, iar Diana Șoșoacă va purta mască și va învinge.

Nu știu dacă acest text, care circulă pe Internet (de când l-am publicat-n.red.) este conspirație reală sau fake-news. Orice ar fi, rămân la concluzia menționată mai sus: Șoșoacă are dreptate și va învinge! Așa s-o ajute Dumnezeu!

P.S.

În cazul în care eroii au doar curaj, nu și simțul umorului, le menționez că acesta e un pamflet, nu o știre adevărată, așa cum tot preiau ei ”de pe net”.

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy