Cercetătorii americani au descoperit că înățimea partenerului de viață este un criteriu important în stabilirea unei relații, cel puțin în cazul femeilor. Acestea preferă parteneri mai înalți, deoarece se simt mai feminine și mai protejate.
Potrivit dailymail.co.uk, oamenii de știință de la Universitatea Rice şi de la Universitatea din North Texas au studiat, pentru început, o serie de profiluri preluate de pe site-urile de întâlniri, apoi au cerut participanţilor la experiment să completeze un chestionar online.
"Studiul nostru arată că, în ceea ce priveşte trăsături fizice precum înălţimea, asemănarea nu este regula dominantă, mai ales în cazul femeilor", a declarat Michael Emerson, profesor de sociologie şi coautor al studiului, scrie wowbiz.ro.
Datele obținute în urma cercetării arată că principalele motive invocate de femei pentru alegerea unui partener mai înalt au fost că, alături de acesta, se simt mai feminine şi mai protejate.
În prima parte a studiului intitulat "Înălţimea contează? O examinare a preferinţelor legate de înălţime în relaţiile romantice" au fost analizate preferinţele privitoare la înălţime ale persoanelor care căutau un partener pe site-urile de profil - 455 de bărbaţi şi 470 de femei din Statele Unite. Dacă doar 13,5% dintre bărbaţi doreau să aibă întâlniri romantice cu femei mai scunde, 48,9% dintre femei doreau întâlniri cu un bărbat mai înalt.
La cea de-a doua parte a studiului 54 de bărbaţi şi 131 de femei, recrutaţi dintr-o universitate americană, au fos puși să completeze un chestionar online, care admite o infinitate de răspunsuri, rezultatul confirmând rezultatul obținut în prima parte a cercetării.
Preferinţele privitoare la înălţime se explică prin aşteptările din societatea tradiţională şi pe stereotipurile legate de diferenţa dintre sexe, consideră George Yancey, profesor de sociologie la Universitatea din North Texas şi coordonatorul studiului.
Potrivit acestuia, "capacitatea bărbaţilor de a oferi protecţie fizică este clar legată de stereotipurile conform cărora bărbaţii sunt consideraţi protectori. Iar într-o societate care încurajează bărbaţii să fie dominanţi, iar femeile supuse, imaginea unui bărbat înalt alături de o femeie mai scundă reafirmă această valoare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu