EXCLUSIV  Criptomonedă nu înseamnă doar Bitcoin. Cât valorează Ethereum, Cardano, Polkadot sau eGold

Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ

În ciuda faptului că termenul Bitcoin este aproape sinonim cel de monedă virtuală, piața criptomonedelor este vastă, volatilă și extrem de competițională.

Bitcoin (BTC) este, într-adevăr, prima și cea mai valoroasă criptomonedă. Această monedă virtuală a fost creată în 2009 de cel cu pseudonimul Satoshi Nakamoto pentru a decentraliza piața circulației monetare digitale. Recordul recent al prețului Bitcoin a fost de aproape 65.000 dolari.

Ethereum (ETH)

Principala alternativă la Bitcoin când vine vorba de preț și infrastructura din spate este Ethereum (ETH), o platformă decentralizată care permite contracte smart fără a putea fi controlate, fraudate sau verificate de terți. Astfel, se creează produse financiare care pot fi accesate gratuit de oricine, fără să depindă de naționalitate, etnicitate sau credință. În prezent, 1 Ether valorează 2.260 dolari, cu un maxim de 2.548 dolari atins pe 16 aprilie 2021.

Cardano (ADA)

Când vine vorba de potențial, Cardano (ADA) este o monedă virtuală creată pe baza cercetărilor făcute de ingineri, matematicieni și experți în criptografie. Proiectul a fost co-înființat de Charles Hoskinson, unul dintre cei cinci membri fondatori ai Ethereum (ETH). După certuri în legătură cu viitorul Ethereum, acesta și-a înființat propria monedă virtuală. În prezent, 1 ADA valorează doar 1,3 dolari, cu mult mai puțin decât Ethereum. Totuși, potențialul său este enorm, iar Hoskinson este de părere că cei care investesc de acum în criptomonedă vor fi răsplătiți pe măsură.

Polkadot (DOT)

Un alt proiect înființat de unul dintre cei cinci membri fondatori ai Ethereum este Polkadot (DOT). Gavin Wood a avut și el opinii diferite despre viitorul ETH, astfel că și-a creat o rețea care permite interoperabilitate între alte blockchain-uri. În prezent, 1 DOT valorează 37,6 dolari, cu un vârf de 48,3 dolari atins pe 17 aprilie 2021.

Bitcoin Cash (BCH)

Și Bitcoin Cash (BCH) este o monedă virtuală care a fost creată după ce liderii unei alte monede s-au contrazis. De această dată a fost vorba de Bitcoin, când un grup din interior a spus că rețeaua are o limită care va împiedica creșterea. În august 2017, Bitcoin Cash a fost creat, crescând mărimea calupurilor de la 1 MB la 8 MB. În prezent, moneda valorează 1.000 dolari.

Binance Coin (BNB)

Binance Coin (BNB) este o criptomonedă care reprezintă o metodă de plată a taxelor asociate cu Binance Exchange. Blockchain-ul folosit de BNB este și aceeași platformă pe care funcționează Binance Exchange. În prezent, 1 BNB valorează 530 de dolari, o creștere de 10 ori de la începutul anului până acum.

Tether (USDT)

Tether (USDT) a fost una dintre primele monezi virtuale stabile care au scopul de a se lega de puncte de referință externe pentru a reduce volatilitatea. Lansată în 2014, criptomoneda Tether a fost creată pentru a valora întotdeauna un dolar american. Această monedă virtuală a avut și controverse, mințind despre faptul că fiecare monedă este bazată pe un dolar american, lucru negat de procurorul general al statului american New York.

Monero (XMR)

Monero (XMR) este o criptomonedă privată, sigură și imposibil de urmărit. Lansată în aprilie 2014, moneda este susținută de comunitatea sa, iar scopurile sale inițiale au fost decentralizarea și scalabilitatea. În prezent, 1 XMR valorează 345 dolari.

Elrond eGold (EGLD)

Această criptomonedă a fost creată de ingineri români și este concepută pentru a rula mult mai rapid și mai eficient decât Bitcoin sau Ethereum. Compania Elrond a fost creată în 2018 de Beniamin Mincu, fratele său, Lucian Mincu, și Lucian Todea. 1 EGLD a valorat 245 dolari pe 13 aprilie 2021, iar în prezent fluctuează în jurul valorii de 190 dolari.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy