Legea redevențelor, făcută publică. Creșteri majore

Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea legii redevențelor. Proiectul prevede măriri substanțiale ale redevențelor primite de statul român. 

Conform proiectului de lege, în cazul redevenţelor petroliere din segmentul upstream onshore, pentru ţiţeiul condensat acestea vor avea valori de la 3,5% la 13,5% din producţia brută, iar la gaze naturale de la 3,5% la 13%. 

De asemenea, se stabileşte o cotă de 10% din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni petroliere de transport şi tranzit al petrolului prin sistemele naţionale de transport al petrolului, precum şi din operaţiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere aflate în proprietatea publică a statului; o cotă procentuală din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni petroliere de transport prin sisteme de transport, altele decât Sistemul naţional de transport al petrolului, precum şi din operaţiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere, altele decât cele aflate în proprietatea publică a statului, cotă determinată pe baza unei metodologii elaborată de autoritatea competentă şi aprobată prin Hotărâre a Guvernului; o cotă de 3% din valoarea venitului brut realizat din operaţiunile de înmagazinare subterană a gazelor naturale. 

Pentru segmentul upstream offshore, proiectul stabileşte o cotă fixă de 8% din producţia brută şi una variabilă de la 4,5% la 5,5%, în funcţie de producţia brută. La gazele naturale, cota fixă este de 10% pentru întregul volum extras, iar cea variabilă de la 2% la 3%, în funcţie de producţia brută. 

Ape minerale

În cazul redevenţelor hidrominerale, proiectul prevede o redevenţă cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale în echivalentul în lei a 4 euro/m3, o redevenţă cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale medicinale, care se stabileşte la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 3 euro/m3, o redevenţă cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale terapeutice, care se stabileşte la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 2 euro/m3, o redevenţă cuvenită bugetului de stat pentru ape geotermale, care se stabileşte la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 1 euro/m3, o redevenţă cuvenită bugetului de stat pentru ape de izvor din surse subterane, care se stabileşte la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 4 euro/m3, iar redevenţa cuvenită bugetului de stat pentru ape de masă se stabileşte la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 4 euro/m3. 

Producția minieră 

Potrivit proiectului, redevenţa minieră presupune o cotă procentuală de 5% din valoarea producţiei miniere, funcţie de unitatea de produs minier şi valoarea unitară aferentă acestuia, pentru minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, radioactive, pământuri rare şi disperse, pietre preţioase şi semipreţioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, nămoluri şi turbe terapeutice; o cotă procentuală de 6% din valoarea producţiei miniere, în funcţie de unitatea de produs minier şi valoarea unitară aferentă acestuia, pentru metale nobile, precum şi echivalentul în lei a 0,5 euro/tonă de cărbuni inferiori (lignit, cărbune brun), echivalentul în lei a 2,5 euro/tonă de cărbuni superiori (huilă, antracit), echivalentul în lei a 100 de euro/tonă de turbă, echivalentul în lei a 1 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru substanţe nemetalifere şi echivalentul în lei a 0,5 euro/tonă pentru roci magmatice, roci metamorfice, calcare industriale şi de construcţii, dolomită, gresie şi tufuri industriale, argile, marne, loess, nisip şi pietriş, nisip şi roci caolinoase. 

Alte resurse

De asemenea, se stabileşte o redevenţă echivalentul în lei a 1 euro/tonă pentru alabastru industrial, piatră ponce, sienite nefelinice, gips, cretă, nisip silicios, bentonită, nisip caolinos, ardezie şi diatomită; echivalentul în lei a 2,5 euro/m3 pentru bazalt ornamental, dacit ornamental, andezit ornamental, granit ornamental şi granodiorit ornamental, conform standardelor de produs; echivalentul în lei a 3,5 euro/m3 pentru alabastru ornamental, aragonit ornamental şi siliconite ornamentale; echivalentul în lei a 4 euro/m3 pentru marmură, calcar ornamental, gresie ornamentală, travertin şi tufuri ornamentale, conform standardelor de produs; echivalentul în lei a 1,0 euro/tonă, pentru săruri haloide, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel