Cosmin Contra - Învingând Suedia, la startul jocului cu Spania suntem calificaţi la Campionatul European

Sebastian Florea / 10 noi 2019 / 20:29 Salveaza PDF Comentarii

Selecţionerul echipei naţionale a României, Cosmin Contra, a declarat, duminică, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, că partida cu Suedia este foarte importantă deoarece o victorie pune prima reprezentativă în postura de calificată la Campionatul European din 2020 la startul meciului cu Spania, ultimul din Grupa F a preliminariilor.

România are nevoie de o victorie în partida cu Suedia şi un rezultat de egalitate cu Spania pentru a se califica la EURO 2020.

"Mesajul meu este următorul: învingând Suedia, la startul jocului cu Spania noi suntem calificaţi la Campionatul European (n.r. - la scorul de 0-0). Asta e realitatea în momentul de faţă şi asta le transmit şi jucătorilor. Ăsta e adevărul gol-goluţ, învingând Suedia, când ajungem la Madrid suntem calificaţi. După aceea vom vedea dacă vom putea să ţinem de acel scor ca să ne calificăm. Dar meciul important este meciul cu Suedia", a spus Contra după primul antrenament al echipei naţionale de la Mogoşoaia.

"Dacă vom avea aceeaşi atitudine din meciul cu Norvegia şi vom fi mai inspiraţi pe faza de atac ca să marcăm mai multe goluri e clar că putem să câştigăm fără probleme acest meci. Dar echipa Suediei este mult mai sudată, mult mai compactă, o echipă mult mai puternică... Însă eu am mare încredere în băieţi că pot să ne califice la acest Campionat European. Avem nevoie de magie din partea tuturor jucătorilor, pentru că şi pe faza defensivă trebuie să jucăm perfect. Deci din punctul ăsta de vedere trebuie să fie magicieni toţi cei care vor intra în teren. Ne-am făcut fotbalişti şi antrenori ca să jucăm cu presiune. Presiunea face parte din sport în general, dar sperăm ca ea să nu fie negativă, să nu influenţeze jocul nostru în sens negativ, ci într-unul pozitiv. În rest, eu spun că suntem făcuţi ca să jucăm cu presiune", a adăugat selecţionerul.

În locul lui Florin Andone, devenit incert după accidentarea din meciul formaţiei sale Galatasaray cu Gaziantep, nu va fi chemat un alt jucător, a anunţat Contra. "În locul lui Andone nu mai vine niciun jucător. În momentul de faţă rămânem în formula actuală, adică 21 de jucători de câmp şi 3 portari. Însă dacă pe parcursul acestei săptămâni vor interveni alte surprize neplăcute atunci ne vom gândi şi la înlocuitori", a precizat el.

Întrebat dacă jucătorii Constantin Budescu şi Denis Alibec vor fi titulari cu Suedia, Cosmin Contra a răspuns: "Voi vedea cum îi simt în această săptămână. Eu întotdeauna pregătesc meciul şi în funcţie de jucătorii care pot să surprindă adversarul şi de cei pe care îi simt eu în formă la antrenamentele de dinaintea jocului. Sper să fie toţi în formă şi să îmi fie greu să aleg primul unsprezece".

Cincisprezece fotbalişti din cei douăzeci şi cinci convocaţi pentru partidele cu Suedia şi Spania, ultimele din cadrul preliminariilor EURO 2020, au participat, duminică seara, la primul antrenament condus de selecţionerul Cosmin Contra în cantonamentul de la Centrul de Fotbal Mogoşoaia.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte în ultimele două partide din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2020 selecţionata Suediei, vineri, 15 noiembrie (ora 21:45), pe Arena Naţională din Capitală şi reprezentativa Spaniei, luni, 18 noiembrie (ora 21:45), pe Stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.

După opt partide disputate, România ocupă locul 3 în Grupa F a preliminariilor, cu 14 puncte, şi are nevoie de o victorie în partida cu Suedia şi un rezultat de egalitate cu Spania pentru a se califica la EURO 2020.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24