Cine este candidatul Banu, singurul care a stârnit hohote de râs în rândul tururor, la dezbaterea prezidențială. ”De ce sunt eu aici?”

John Ion Banu / Captură video
John Ion Banu / Captură video

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale John Ion Banu a oferit momente amuzante, la dezbaterea prezidențială de marți seară.

John Ion Banu a fost prezent la dezbaterea organizată de TVR, unde au fost chemați toți cei 11 candidați. În momentul în care a fost invitat, de unul dintre moderatorii evenimentului, pentru a adresa o întrebare unui contracandidat, John Ion Banu a uimit pe toată lumea, stârnind hohote de râs în sala Palatului Cotroceni, dorind să își adreseze sieși o întrebare, fapt neconform cu regulile dezbaterii. Ulterior, au urmat o serie de replici, majoritatea stârnind amuzament.

”Întrebarea este adresată mie însumi!”

”Întrebarea este adresată mie însumi!”, a spus John Ion Banu, moment în care sala a explodat în hohote de râs.

”Dar nu știți răspunsul!”, s-a auzit o replică din sală.

”Știu și răspunsul”, a punctat Banu.

”Domnule Banu, știu că democrația românească este mai splendidă decât cea americană, dar să încercăm să respectăm aceste reguli (n.red. ale formatului dezbaterii)”, a spus moderatorul Marian Voicu.

”Știu democrația foarte bine. Nu am voie să îmi pun o întrebare. E o întrebare!”, a zis Banu.

”Are voie”, au spus Victor Ponta și Lavina Șandru, urmați de alți oameni din sală.

”Ce ziceți, am voie?”, a insistat Banu.

”Da, da”, se poate auzi din sală.

”Sunteți în minoritate”, a spus Banu, către moderatorii Ramona Avramescu și Marian Voicu.

”De ce sunt eu aici? De ce mă întreb asta?”

”Întrebarea pentru mine este: De ce sunt eu aici? De ce mă întreb asta? (n.red. moment în care se aud noi hohote de râs în sală). Pentru că am considerat, cu ceva vreme în urmă, că România are nevoie de o schimbare. Și pentru asta, eu care am anumite calificări, principii, calități, aș putea să ajut pentru a se face o schimbare în România. Dar știți ce am constatat? Că cetățenii României sunt foarte reținuți în a avea o adevărată schimbare. Și asta doare, dar, mai mult, nici dumneavoastră, domnilor jurnaliști, nu căutați să vedeți cum ar fi o schimbare adevărată să se producă?

Vă învârtiți în jurul a 5 mușchetari, aceeași 5 mușchetari ai partidelor, care nu cred că vor aduce o schimbare majoră în România. Iar în ceea ce privește formatul acestei dezbateri, nu este o dezbatere, pentru că nu discutăm despre un plan al candidaților care vor să fie președinți, un plan prezidențial. Cetățenii habar nu au de ce suntem aici, în afara de can-can-uri. Domnul Antonescu poate că a făcut o glumă, mai face dânsul, am văzut și cu pedeapsa cu moartea, la care nu mă refer acum. Deci, domnilor, aceasta este întrebarea către mine și nu am de gând să vă răspund”, a spus Banu.

”Sunt curios dacă vreți și un drept la replică, domnule Banu?”, a mai spus Marian Voicu.

Video

Youtube video image

De asemenea, Banu-Muscel a fost întrebat dacă, în eventualitatea că ar deveni preşedinte, ar lua în calcul un sistem de pregătire militară a populaţiei.

"În ceea ce priveşte pregătirea armatei, pentru că până la urmă orice stat are nevoie de o anumită forţă pentru apărare, aş merge foarte mult pe voluntariat, plătit însă. Cei care sunt înrolaţi în acest serviciu să fie alegerea lor, nu să-i tragem prin sorţi (...). Iar în ceea ce priveşte războiul, dacă vom fi cumva agresaţi, aşa cum se ştie deja, eu sunt pentru dreptul cetăţenilor de a purta arme, pentru că este un drept democratic al cetăţenilor la apărare, iar Guvernul trebuie să respecte acest drept", a spus candidatul independent.

El a susţinut că dacă românii ar avea arme, ruşii ar "îndrăzni să vină când ştiu că noi am face un fel de război de gherilă".

"Deci, undeva i-am descuraja prin această acţiune paşnică şi, în acelaşi timp, securitatea şi dreptul de apărate al cetăţenilor sunt garantate", a afirmat John-Ion Banu-Muscel.

Vezi și - Dezbatere prezidențială: 10 candidați pentru Palat/ Simion, absent și astăzi/ DCNews transmite confruntarea momentului de la TVR Info - VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel