Deși românii devin mai receptivi la asigurări, țara noastră rămâne sub media europeană privind protecția locuințelor și a vieților, în timp ce despăgubirile pentru efectele schimbărilor climatice cresc simțitor.
Domeniul asigurărilor a crescut în România, în ultimii ani, cetățenii și mediul privat fiind mult mai receptivi în ceea ce privește asigurarea bunurilor sau a propriilor vieți. Totuși, țara noastră se evidențiază negativ în acest sens, în raport cu media europeană. Doar 24% dintre locuințe sunt asigurate obligatoriu și 18% asigurate facultativ, în timp ce media din Europa este de 60-62%, spune Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.
De asemenea, el a punctat importanța schimbărilor climatice: o realitate care ne înconjoară, dar de prea puține ori efectele încălzirii globale sunt luate, cu adevărat, în seamă.
„E important să discutăm împreună despre Quo Vadis - încotro ne îndreptăm?, pentru că s-a discutat despre prevenție, zona de educație, încredere, dar multe discuții s-au axat în jurul riscurilor. Cred că ne e clar că trăim într-o lume marcată de incertitudini, iar incertitudinea nu e doar un concept teoretic. E o incertitudine care se vede clar în bugetele familiilor și în bilanțurile companiilor. Este clar că, în acest moment, riscurile cresc, iar rolul asigurărilor ca instrumente de supraviețuire financiară - așa se discută la nivelul mai multor specialiști europeni - devine din ce în ce mai important.
Provocările cu care noi ne confruntăm ca societate - România și nu numai, în Europa: schimbările climatice, pentru că cifrele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ne arată că, anul trecut, despăgubirile care au fost plătite pentru incendii și calamități naturale au crescut cu 42% în România. Repet, e vorba despre o creștere cu 42%, cifră oficială la nouă luni. Așteptăm să vedem cifrele pe finalul anului.
Mai mult decât atât, cele mai recente date pe care le avem ne arată că, în 2024, despăgubirile pentru incendii, plătite de asigurători, au crescut de trei ori față de 2021. Cele pentru furtuni au crescut de cinci ori față de 2021, iar cele de inundații de trei ori față de 2023 - deci de la un an la altul.
Anul trecut, în prima jumătate a anului, s-au deschis peste 20.000 de dosare de daună în baza asigurărilor de locuințe și asigurărilor pentru companii. Deci în șașe luni, 20.000 de dosare de daună. Schimbările climatice nu sunt un concept teoretic, se văd cu ochiul liber, iar consecințele lor se văd în despăgubirile plătite de asigurători. Bineînțeles, acesta este rolul nostru și credem că am putea duce aceste cifre la un alt nivel, dacă și numărul de asigurări încheiate ar fi mai mare - în termeni tehnici, dacă penetrarea asigurărilor ar fi mai mare.
Dacă în România vorbim despre 24% locuințe asigurate obligatoriu și cam 18% asigurate facultativ, în Europa media este de 60-62%. În România, vorbim despre 10-11% din populație protejată financiar de asigurare de viață, în timp ce în Europa suntem undeva la 17%”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR, la conferința „Quo Vadis 2026!” - Ediția a VIII-a, organizată de DC Media Group.
Cu toate acestea, românii au devenit mai receptivi cu privire la avantajele asigurărilor. Mai ales cele de sănătate, mai amintește Alexandru Ciuncan. Numai în primele nouă luni ale anului trecut, numărul cererilor pentru asigurările de sănătate a crescut cu 23% față de anul 2024.
„Un alt subiect abordat este acela al asigurărilor de sănătate. E o zonă foarte importantă. Românii nu numai că sunt din ce în ce mai interesați de aceste produse, dar le și utilizează din ce în ce mai mult. Și vedem asta prin despăgubirile plătite. Au crescut, anul trecut, după primele luni, cu 23%. Sunt produse folositoare, utile, pe care românii le folosesc. Numărul de contracte a crescut, și el, cu 9%.
Vorbim despre 264.000 de contracte, dar multe dintre ele sunt contracte de asigurări de grup, oferite de către angajator angajaților. Și estimăm că, la finalul acestui an, ne apropiem de 900.000 de persoane asigurate, în baza asigurărilor voluntare de sănătate. Degrevăm, prin plata unor despăgubiri de aproape 500 de milioane de lei, bugetul de stat, respectiv fondul național unic de asigurări de sănătate de niște sume care ar fi fost cheltuite din acel buget.
Ca aceste cifre să fie duse la un alt nivel, pentru a putea să degrevăm mai mult și să contribuim la finanțarea sistemului public de sănătate, într-adevăr ar trebui făcut ceva cu deductibilitatea asigurărilor voluntare de sănătate, care a ajutat foarte mult dezvoltarea acestei piețe. Acum suntem la 400 de euro pentru angajat și angajator pe an, însă, în timp, această sumă a rămas aproape nemodificată, 10 ani. E nevoie de o actualizare a acestor cifre și mă bucur că avem deschidere atât din partea Ministerului Sănătății, cu care suntem în contact constant, cât și din partea Parlamentului României, pentru ajustarea acestui nivel. În acest fel, mult mai mulți români vor avea acces la aceste produse. Fie direct, individual, fie prin intermediul angajatorilor lor, care le vor oferi aceste produse ca parte a pachetelor salariale. Sunt multe de făcut aici!”, a mai spus acesta.
„Se discuta despre încredere - vedem o creștere a încrederii în rândul românilor pentru ecosistemul asigurărilor - poate și datorită unei reacții foarte rapide pe care membri noștri au avut-o anul trecut, ca urmare a inundațiilor din Suceava și a exploziei din Rahova, când lucrurile s-au mișcat, într-adevăr, repede. Dar e mai greu să vorbești despre realizări în astfel de contexte, însă prin propria emisiune TV, propriul podcast, prin newslettere, social media încercăm să explicăm aceste lucruri oamenilor, pentru că, dacă sunt protejați de asigurare, au la cine să apeleze.
Așteptăm să repornim dialogul dintre industria de asigurări și Colegiul Medicilor din România. Credem că putem să facem foarte multe lucruri împreună, atât pe parte legislativă - pentru ajustarea Legii Sănătății, de altfel am lucrat cu fosta conducere a CMR în 2023-2024 mult în această direcție. Nu s-a materializat acel proiect de lege, dar putem începe din nou, suntem deschiși s-o facem. Trebuie să găsite soluții, chiar dacă n-o să pot comenta nivelul primelor de asigurare la asigurările de malpraxis, pentru că aș intra în conflict direct cu legislația concurenței, dar aceste lucruri se pot discuta la nivel de principiu, într-un grup de lucru, așa cum s-a muncit mult în 2023-2024. Haideți să începem din nou!
Aici stăm, plătim 6,5 de milioane de euro despăgubiri către oameni și companii, în fiecare zi calendaristică. Cifra poate fi și mai mare, dacă, evident, mult mai multe companii și mult mai mulți oameni sunt protejați financiar de o asigurare”, a mai punctat Alexandru Ciuncan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci