China, bază de cercetări ştiinţifice pe Lună

Luna
Luna

China intenţionează să construiască o staţie de cercetări ştiinţifice într-o regiune aflată în proximitatea polului sudic de pe Lună şi să realizeze misiuni de explorare lunară cu echipaje umane peste aproximativ 10 ani, a anunţat miercuri un oficial de rang înalt din industria spaţială chineză, citat de Xinhua. 

Zhang Kejian, directorul Administraţiei spaţiale chineze, a făcut aceste declaraţii la ceremonia de deschidere a evenimentelor organizate pentru a marca Ziua Spaţială a Chinei în oraşul Changsha, capitala provinciei Hunan. China va lansa sonda lunară Chang'e-5 într-o misiune ce vizează recoltarea unor mostre de pe Lună şi aducerea lor pe Terra, la sfârşitul anului 2019, a declarat Zhang Kejian. Shaoshan, oraşul natal al fostului lider chinez Mao Zedong, va găzdui unul dintre centrele permanente de stocare a mostrelor lunare ce vor fi aduse pe Pământ în cadrul acestei misiuni. 

Prima sondă spre Marte



Acelaşi oficial a menţionat în discursul rostit la acel eveniment că ţara lui plănuieşte să lanseze prima ei sondă care să exploreze planeta Marte în 2020. China s-a alăturat clubului select al ţărilor cu experienţă în domeniul explorării spaţiale pe 24 aprilie 1970, când racheta purtătoare Long March-1 a lansat pe orbită primul satelit al ţării, Dongfanghong-1. 

Începând din 2016, data de 24 aprilie poartă în această ţară denumirea de Ziua Spaţială a Chinei. Diversele activităţi şi evenimente programate de Ziua Spaţială a Chinei au devenit un fel de "fereastră" ce permite publicului chinez şi lumii întregi să afle mai multe informaţii despre progresele pe care China le obţine în domeniul cercetării aerospaţiale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel