Ce nu ar trebui să mănânce persoanele care lucrează noaptea

Cei care lucrează noaptea ar trebui să evite să consume, seara târziu sau în cursul nopţii, alimente bogate în fier, deoarece fierul conţinut în acestea dereglează „ceasul intern" al organismului, afectând modul în care ficatul reglează anumite procese metabolice, ceea ce măreşte riscul apariţiei unor afecţiuni grave.

Organismul uman funcţionează pe baza unui aşa-numit ritm circadian, în cicluri cu durata de 24 de ore, iar un „ceas intern" complex reglează procesele care au loc în organism această perioadă: somnul, starea de veghe, digestia ş.a, scrie dailymail.co.uk.

Aceste cicluri precis reglate activează anumite procese în toate celulele organismului, afectând eliberarea unor hormoni care controlează metabolismul şi alte funcţii.

Astfel, fiecare celulă are propriul ei „ceas intern", care îi ritmează funcţionarea, iar creierul acţionează ca un centru de comandă şi control, care reglează mersul tuturor celorlalte ceasuri interne din corp, asigurând funcţionarea lor sincronizată.

Acest „orologiu" central este influenţat de lumină, tendinţa naturală fiind aceea de a ne trezi când este ziuă şi de a ne culca atunci când este întuneric.

Munca de noapte perturbă acest ciclul natural şi se cunoaşte deja faptul că persoanele care lucrează în schimburi de noapte au un risc mai mare de a se îmbolnăvi de diabet tip 2, obezitate şi cancer.

Cercetătorii au descoperit, recent, că alimentele bogate în fier, consumate noaptea, dereglează ceasul intern al ficatului, care ajută, prin altele, la menţinerea constantă a nivelului de glucoză în sânge (glicemia), pentru a asigura necesarul de energie al celulelor.

Consumul de fier amplifică desincronizarea

În mod normal, orologiul circadian al ficatului menţine constant nivelul glicemiei în timpul somnului, acest nivel crescând chiar înainte de trezire.

Fierul intervine în această funcţie a ficatului, ajutându-l să controleze strict nivelul glicemiei în condiţii obişnuite de viaţă.

Dar, dacă fierul intervine într-un moment în care organismul este desincronizat, cu ritmul natural perturbat (aşa cum se întâmplă în cazul muncii de noapte, care ne obligă să fim treji în condiţii în care, în mod normal, organismul uman ar fi în starea de somn), atunci această intervenţie poate duce la niveluri anormale ale glicemiei.

La cei care lucrează în ture de noapte, ceasul intern al ficatului este deja desincronizat în raport cu cel al creierului, iar consumul de fier amplifică desincronizarea.

Această perturbare poate duce la apariţia unor afecţiuni precum obezitatea, diabetul şi accidentele vasculare cerebrale, spun cercetătorii de la University of Utah, autorii unui articol pe această temă apărut în jurnalul Diabetes.

Cum a fost realizat studiul

Studiul lor a fost realizat pe şoareci, cărora le-a fost administrat fier în ciclul lor normal de hrănire. Fierul din alimentaţie a dus la creşterea concentraţiei de grupări hem din compoziţia hemoglobinei, implicate în transportul oxigenului. Când grupările hem se leagă de o proteină implicată în ritmul cricadian, activitatea acestei proteine se intensifică, iar acest fapt determină ficatul să îşi intensifice funcţia de control al glicemiei. Pe scurt, consumul mare de fier face ca ficatul să devină mai „strict" în ceea ce priveşte reglarea glicemiei.

Acest fenomen interferă cu fluctuaţiile normale ale glicemiei, caracteristice sistemului metabolic sănătos, şi poate duce la apariţia afecţiunilor menţionate mai sus.

Alimente bogate în fier

Printre alimentele bogate în fier se numără: legume cu frunze de un verde intens, cereale sau pâine cu adaos de fier, orez brun, leguminoase (fasole, mazăre), fructe oleaginoase (alune, nuci etc.), carne, peşte, tofu, ouă, fructe uscate (precum stafidele, prunele sau caisele uscate).

Deşi multe dintre aceste alimente sunt sănătoase şi trebuie să fie incluse într-o dietă echilibrată, ele nu ar trebui consumate noaptea sau seara târziu, de către persoanele care lucrează în ture de noapte, concluzionează cercetătorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel