Ministrul de Interne, Carmen Dan, a greșit când a anunţat, miercuri seară, prin telefon, la televizor, că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare.
De ce? Pentru că întotdeauna, protecția ministrului de Interne a fost asigurată doar de servicului de protecție internă al MAI, celebrul "Doi și-un sfert".
Prin această ieșire publică de miercuri seară, Carmen Dan a arătat că serviciul de protecție al MAI, aflat fiind în subordinea sa, nu își face treaba.
"A intrat într-o catastrofă de imagine", a zis jurnalistul Val Vâlcu.
În plus, Carmen Dan a greșit că a intrat prin telefon, la televizor, în direct, să se plângă ca un om oarecare că este spionată când tocmai ea conduce structura care trebuia să o protejeze.
[citeste si]
Ieșirea de miercură seară a făcut de râs MAI deoarece Carmen Dan este protejată tocmai de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, un serviciu al Ministerului Afacerilor Interne. Vorbim despre o catastrofă de comunicare, dat fiind că acesta se află în subordinea ministrului Carmen Dan. Social-democrata, dacă serviciul și-ar fi făcut treaba, ar fi trebuit să vină și să spună, într-o conferință de presă, că Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a găsit microfonul respectiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu