Dan Negru, DEMISIE de la Antena 1? PRIMA reacție. "E mai bine să eșuezi în condiții onorabile decât să reușești prin fraudă!"
Nicușor Dan solicită Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB
Boboteaza, 6 ianuarie. Inițial, Crăciunul și Boboteaza s-au sărbătorit împreună. Ciachir: Singura Taină care poate fi administrată de un laic
Gabriela Prisăcariu, moment neplăcut în miez de noapte: NU am știut unde să fug mai repede. Am ajuns în pivniță cu bebe în brațe
La Revelionul lui Dan Negru, va fi una dintre cele mai spectaculoase măști. 10 sculptori au lucrat la ea
Cornelia şi Lupu Rednic, secretul unei căsnicii puternice: Ne certăm şi noi, dar respectăm mereu un lucru
Dan Negru, dezvăluire despre interviul cu Florin Piersic: A fost fără câștiguri materiale. Lipsa banului nu e un obstacol
Florin Piersic, cu vocea tremurândă: Nu cred că mai am timp să mă întâlnesc cu publicul. La vârsta mea te gândești la ce urmează
Constantin Chiriac: Puteți dărui un spectacol sau un abonament la Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu
Bode consideră că poliţiştii au intervenit corect în scandalul dintre Diana Şoşoacă şi jurnaliştii italieni
Dan Negru, după scandalul cu Șoșoacă și Rai Uno: Nu vă mai uitați admirativ la orice e din afară. Adeseori cei mari sunt mari doar pentru că stăm noi în genunchi
Florin Piersic, imagini RARE în PISCINĂ, la 85 de ani. L-a BĂTUT pe Dan Negru la cursa de înot: Am pierdut 50 de lei!
”Şi noaptea asta va trece". Dan Ciachir, din București în Deltă, amintiri din trecut: Atmosferă care îmi era nespus de dragă
Asistent medical, imagine sfâșietoare cu Benone Sinulescu, în pat, înconjurat de icoane și perfuzii - FOTO în articol
Benone Sinulescu a murit. Dan Negru și Elena Merișoreanu: E prima dată când îmi "dă țeapă" / Parcă e un BLESTEM
Dan Negru, reacţie dură după ce România a ratat calificarea la barajul pentru CM 2022. Care e "soluţia în viitor"
Dan Negru, dezvăluiri din locul din care a plecat COVID: Șandramaua se va PRĂBUȘI. Mă neliniștește că NIMENI nu spune cum se va termina
Elena Lasconi i-a placat cu aur pe pompierii musceleni care s-au luptat cu flăcările în Grecia / VIDEO
Dan Negru: Revoluția anunțată de Caramitru, în direct, cu "Fraților, am învins !", n-a prea învins. Avea dreptate
Dan Negru atrage atenția Guvernului, după moartea lui Ivan Patzaichin și Ion Caramitru: Nu-mi amintesc să se fi întâmplat! E obligatorie
Dan Negru, ironie la adresa scandalului din Guvern: A zis-o Voltaire! Mirosul de ceartă, de la WC-urile din fundul curții
Dan Negru, despre omul care l-a convins că are har: Au fost câteva întâmplări în care "umărul" lui a fost decisiv
Stanciu, Negru, Iancu, Buzdugan, dezvăluiri despre preotul Vasile Ioana. Întâlnirea din fața bisericii, noaptea, care arată cine este părintele din inima Bucureștiului