Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Cât este amenda dacă aveți buletinul expirat

buletin
buletin

În cazul în care aveți buletinul expirat, trebuie să vă prezentați de urgență la Serviciul Public Comunitar de Evidența a Persoanelor de pe raza de domiciliu pentru a nu primi amendă. 

Potrivit Ministerului de Interne, cetățenii sunt obligaţi să se prezinte, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reședința, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.


Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională, care se sancţionează cu amenda cuprinsă între 40 lei şi 150 lei, fără a exista posibilitatea achitării, în 48 de ore, a jumătate din minimul sumei prevăzute.

CAZURI ÎN CARE SE ELIBEREAZĂ O NOUĂ CARTE DE IDENTITATE:

 


-la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;


- daca s-au modificat numele sau prenumele titularului, prenumele parintilor, data ori locul nasterii (exemple: schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativa; adoptie; constatarea unor greseli de scriere la intocmirea actului de stare civila; inregistrarea unei persoane in pozitia de "copil gasit" si identificarea ulterioara a actului de nastere intocmit initial, intre acestea existand neconcordanta la data nasterii; inregistrarea tardiva a nasterii unei persoane, cu inscrierea numai a anului de nastere s.a.);


- in cazul schimbarii domiciliului, a denumirii sau a rangului localitatilor si strazilor, al renumerotarii imobilelor sau rearondarii acestora, al infiintarii localitatilor sau strazilor;


- in cazul deteriorarii actului de identitate;


- in cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;


- cand fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;


- in cazul schimbarii sexului;


- in cazul anularii;


-  in cazul atribuirii unui nou C.N.P.;


- pentru preschimbarea buletinelor de identitate.

DOCUMENTELE NECESARE PENTRU ELIBERAREA UNEI CĂRȚI DE IDENTITATE:

 


- cererea pentru eliberarea actului de identitate (vezi Secţiunea "Formulare de completat";


- actul de identitate, cu excepţia situaţiei în care acesta a fost pierdut, furt sau distrus;


- certificatul de naştere, original şi copie;


- certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original şi copie;


- certificatul/hotărârea de divorţ, după caz, original şi copie;


- certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie;


- certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original şi copie;


- documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie (vezi Secţiunea "Documente necesare - Dovada adresei de domiciliu");


- chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate.


Pe lângă documentele mai sus enumerate, în funcţie de motivul pentru care se solicită eliberarea cărții de identitate, sunt necesare și alte documente (vezi Secţiunea "Documente necesare").

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24