Păstrarea cheltuielilor bugetare optimiste din programul guvernului Ponta, lipsa reacției critice față de cheltuieli suplimentare angajate prin inițiative parlamentare și numirea unor politicieni (care deși nu atât de notorii pentru a deveni ținte în media, sunt pe fond, doar oameni de partid) în structuri guvernamentale, toate arată că guvernul tehnocrat face toate compromisurile politice cunoscute. Finanțarea bugetară a inițiativelor populiste de partid, acceptarea tacită a stipendiilor politice și oferirea funcțiilor sunt instrumentele de consolidare a sprijinului politic pentru orice guvern, iar guvernul Cioloș nu face diferența.
Dacian Cioloș este prins într-un balans între confirmarea imaginii publice despre sine ca vector apolitic - imagine ce constituie un rezervor de legitimitate - și necesitatea de a se consolida politic care presupune negocierea și compromisul cu partidele.
În acest joc, cea mai dificilă partitură pe care trebuie să o interpreteze Dacian Cioloș pentru a-și consolida perspectiva politică este să supraviețuiască erodării treptate a propriului guvern tehnocrat. Guvernul Cioloș se poate eroda sau compromite ca imagine publică, esențial este însă ca liderul politic Dacian Cioloș să rămână imagologic, pozitiv, deasupra guvernării.
Este posibil ca Dacian Cioloș să iasă pe plus, chiar în condițiile erodării încrederii în guvernarea tehnocrată? Posibil, dacă miniștrii devin mai vizibili, oferind astfel imaginea unei răspunderi comune, a unei echipe și atenuează focalizarea atenției doar pe premier. Pe de altă parte, Dacian Cioloș are încă spațiu de creștere ca notorietate și potențial de consolidare ca favorabilitate existând încă un segment semnificativ de public care nu îl cunoaște. Acest public - mai ales din bazinul de centru dreapta - îl compară cu politicienii cunoscuți care au dezămăgit sau care sunt neconcludenți, iar comparația este preponderent în favoarea lui Dacian Cioloș.
Strategie politică a lui Dacian Cioloș trebuie să ia în calcul și un risc al contextului actual. Confuzia și saturația românilor față de politică sau față de orice lucru care are doar aparența politicianismului sunt elementele care generează voalatilitatea contextului politic actual și tensiunea remanentă (chiar după debușarea prin proteste).
Și aici merită amintit un sondaj recent discutat în presă și care indica percepția publicului despre asocierea partidelor cu Puterea sau Opoziția. Sunt de analizat nu doar procentele legate de percepția contradictorie a asocierii PNL cu guvernarea și a PSD cu Opoziția (deși PSD în guvern). Mai importante sunt procentele mari, spre 30-35% - public care nu știe să identifice dacă partidele sunt la Putere sau în Opoziție. Dacă acest procent se cumulează cu procentele celor care refuză să răspundă, rezultă că mai mult de jumătate, chiar spre 60% dintre români habar nu au și nici nu mai par interesați să știe cine este la Putere și cine Opoziție în România. Se reflectă starea de confuzie și indiferență față de politică.
Într-un astfel de climat voalatil dominat de neîncredere și de insatisfacție față de felul în care politicienii se raportează la electorat și la propriile promisiuni, vulnerabilitățile pentru o carieră politică, cum pare că urmărește Dacian Cioloș sunt totuși mari.
Deocamdată însă, premierul Cioloș știe că riscul cel mai important vine nu atât din direcția percepției publice, ci mai mult din partea politicienilor și a partidelor cu care trebuie să negocieze pentru a câștiga timp să se consolideze politic.
Compromiterea ideii de guvern tehnocrat este un cost rezonabil pentru apariția liderului politic Dacian Cioloș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
