Când e bine să se facă alegeri?

oana-stanciulescu
oana-stanciulescu

Un coleg de breaslă spunea deunăzi că nu e bine să organizezi alegeri într-un moment greu pentru țară. Motivul? Cetățenii nu ar vota ce e bine pentru patrie, ci ce este bine pentru ei.

Mi s-a părut halucinată această argumentație a jurnalistului. Care va să zică, să-i fie bine patriei, dar nu și cetățenilor ei. Culmea este că Spania a organizat alegeri anticipate fără să se gândească la faptul că, potrivit logicii colegului mei, spaniolii o să aleagă ce e bine pentru ei, iar țara va avea de suferit. Anul viitor urmează alegeri în Franța și în SUA. Grecia și Italia au schimbat și ele premierii.

Eu cred că țării nu poate să-i fie bine dacă cetățenii ei sunt la pământ – milioane de bătrâni sub limita de subzistență, copii analfabeți, sinucigași, deprimați, înfometați...

Ce spune colegul nostru de breaslă este de fapt teoria puterii și planul puterii de a ieși din criză – să suporte cei mai săraci, că oricum sunt obișnuiți cu răul.În schimb, conducerea statului să prospere, familiile lor să o ducă bine,  și, dacă s-ar putea să se organizeze alegeri doar când le-o fi șefilor rău.Până atunci, nu putem să destabilizăm țara precum fac italienii, spaniolii, grecii, amercianii, francezii....

Cetățeni români, votați ce este bine pentru dumneavoastră! Abia atunci o să fie bine și pentru țară!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel