Urmărește emisiunea live



BVB:Capitalizarea companiilor listate pe piaţa reglementată s-a majorat la peste 175 de miliarde de lei, în această săptămână

Capitalizarea companiilor listate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a majorat cu aproape 3% în această săptămână, până la 175,2 miliarde de lei, însă valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni s-a diminuat cu 7%, totalizând 143,2 milioane de lei, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Bursei de la Bucureşti, scrie Agerpres. 

În perioada 21 - 25 octombrie au fost consemnate 8.632 de schimburi cu acţiuni, faţă de 5.575 tranzacţii în săptămâna 14 - 18 octombrie 2019. Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost vineri, 25 octombrie, când s-au înregistrat 2.001 tranzacţii cu acţiuni în valoare totală de 39,2 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz au fost cele mai tranzacţionate în această săptămână, schimburile pe aceste titluri fiind de 39 de milioane de lei, urmate de cele ale Băncii Transilvania (28 de milioane de lei), Fondul Proprietatea (15 milioane de lei), BRD - Groupe Societe Generale (14,6 milioane de lei) şi OMV Petrom (7,7 milioane de lei).

Cele mai importante aprecieri ale cotaţiilor, pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti, le-au consemnat acţiunile Casa de Bucovina-Club de Munte, cu o creştere de 34,5%, Sinteza (plus 24,4%) şi Turism , Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (plus 10,9%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost înregistrate de titlurile Teraplast, care au pierdut 16,6% din valoare, Şantierul Naval Orşova (minus 2,9%) şi Rompetrol Well Services (minus 2,8%).

În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare (AeRO), în această săptămână s-a înregistrat un rulaj de numai 3,4 milioane de lei, în scădere faţă de 9,9 milioane de lei cât s-a consemnat în perioada precedentă. Numărul total al schimburilor a fost de 696, faţă de 543 cu o săptămână în urmă. Capitalizarea segmentului AeRO a scăzut uşor la 9,03 miliarde de lei.

Pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti sunt 84 de societăţi emitente şi 28 de intermediari, iar pe ATS 300 de societăţi emitente şi 21 de intermediari.

De la începutul acestui an, pe toate pieţele administrate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au fost realizate 481.931 tranzacţii, în valoare totală de 8,8 miliarde de lei, media zilnică de tranzacţionare fiind de 42,8 milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel