O știre fake a fost aruncată pe piață cu puțin înainte de ședința CEX a PSD de luni. Potrivit unor surse, premierul Viorica Dancilă ar fi intenționat să demisioneze și să se întoarcă la Bruxelles, ca europarlamentar.
Ipoteza era din start absurdă: un europarlamentar, odată ce a demisionat, nu se mai poate întoarce la Bruxelles decât după noile alegeri.
Jurnaliștii sistemului, dar și unele medii ostile PSD au preluat, însă, imediat zvonul, anunțând că o criză în interiorul arcului guvernamental este iminentă. Practic, era pusă în discuție guvernarea PSD, aflat la a treia schimbare de premier de la preluarea mandatului, în mai puțin de un an și jumătate. Până la declarațiile ferme ale premierului și ale președintelui PSD, Liviu Dragnea, care au negat vehement acest scenariu, deja se discuta în presă dacă președintele Iohannis ar putea să ofere mandat unui politician din Opoziție.
La o primă vedere, diversiunea putea să aibă două ținte. Opoziția, care a rămas blocată într-o singură temă, este divizată politic și pare resemnată, putea fi remobilizată de perspectiva prăbușirii PSD. Simplul zvon că sunt disensiuni între președintele PSD și premier oferă un balon de oxigen PNL. Cu atât mai mult o nouă demisie la nivel înalt.
În al doilea rând, să remarcăm că zvonul ”divorțului” a fost lansat în ziua în care Klaus Iohannis făcea anunțul privind revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Fragilizarea guvernării, într-un moment în care erau așteptate reacții la adresa lui Iohannis, pică bine. Astfel de ”coincidențe” nu au lipsit din arsenalul bătăliei de imagine duse pe tema anticorupției.
O variantă la care nimeni nu s-a gândit este ca zvonul să fi fost pus în circulație chiar din interiorul arcului guvernamental. Mai mulți miniștri se află în evaluare, fiind așteptate remanieri în câteva ministere. Nu doar secretarii de stat se simt amenințați, ci chiar titularii unor portofolii. Atât ei cât și structurile de putere locală care i-au trimis în guvern.
Dată fiind reacția media, după lansarea zvonului, se puteau aștepta ca Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, pentru a nu arunca paie pe foc, pentru a nu agita și mai mult apele și pentru a nu da impresia că este, totuși, ceva-ceva adevărat, să renunțe momentan la planul de evaluare/remaniere. Ceea ce s-a și întâmplat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu