Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre demersul celor de la Greenpeace România cu privire la investiția Neptun Deep.
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre demersul făcut de Greenpeace România, care ar putea duce la pierderea celei mai mari investiții în domeniul gazelor naturale, Neptun Deep. Concret, Greenpeace România a cerut instanțelor de judecată să ”oblige Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Marină Grigore Antipa să comunice informații despre substanțele toxice care vor fi deversate în Marea Neagră şi cum acestea vor afecta mediul marin”, dar și că cele două instituții ”refuză să comunice testele de ecotoxicitate şi documentaţia tehnică depusă în vederea emiterii avizului de gospodărire a apelor, documente ce vizează aspecte de mediu”, potrivit unui comunicat al Greenpeace.
”Trebuie văzut ce se ascunde în spatele acestei petiții, al acestei plângeri, fiindcă, în opinia mea, cu justiția din România se poate întâmpla orice. Dacă ar fi spus că ne-au dat în judecată la Washington eram liniștit, am văzut. Când este justiție, este justiție. Nu ai ce să spui.
Faptul că ne-au dat în judecată în România este o mare problemă, fiindcă, repet, cu justiția din România te poți aștepta la orice. Este absurd. BSOG (n.r. Black Sea Oil and Gas) scoate gaze, un miliard de metri cubi pe an, în acest moment, OVM și Romgaz urmează să scoată gaz și mult, 10 miliarde de metri cubi pe an din 2026. Deci nu anul viitor, ci din anul celălalt. Deci foarte repede.
Acum îmi dau seama, dar cu siguranță toate companiile acestea gigant respectă toate criteriile de mediu pe care le aplică din Golful Piersic în Golful Mexic. Deci nu văd de ce ar face altfel în Marea Neagră și dacă ar face altfel, atunci, sigur, că da, ele trebuie condamnate”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac la România TV.
”Dar așa cum s-a pus problema, rezultă că România nu își poate exploata niciuna dintre resursele pe care le are. Resurse foarte importante.
Aurul de la Roșia Montană, noi am dat slavă lui Dumnezeu că nu am plătit 7 miliarde de dolari despăgubiri, dar aurul este în pământ acum, în loc să fie în Banca Națională a României și să se împrumute BNR cu 2%, căci atunci când ai sute de tone de aur în depozit ai altă credibilitate externă, iar aurul este tot acolo. Acum nu te mai lasă nici cu gazul din Marea Neagră. În curând nu o să te mai lase nici cu petrolul din pământ, cât mai este în România.
Ce poți să mai spui? Cu energia nucleară ai o mulțime de greenpeace-uri care se opun. Nu doar la noi, am văzut că și prin alte state occidentale (...) Greeanpeace, e în dreptul lui să demonstreze. Foarte bine, asta este democrația.
Problema este de funcționare a justiției. România, neavând o justiție funcțională, poți avea tot felul de năstrușnicii, cum ai avut până acum, cum au ținut autostrada pe loc pentru că nu au era pasajul pentru urși, urșii nefiind în zonă sau pentru gândacul-croitor”, a mai spus Bogdan Chirieac.
Citește și: Activiștii Greenpeace, protest la sediul OMV Petrom. Mesajul scris cu vopsea galbenă pe clădire (FOTO)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu