Boală misterioasă, transmisă pe calea vântului. Medicii, sceptici

O nouă ipoteză lansată recent de cercetători, privind una dintre cele mai misterioase boli din lume care afectează copiii, sugerează că toxina care ar provoca îmbolnăvirea este purtată pe calea aerului. În schimb, un medic specialist în boli infecțioase privește cu scepticism rezultatele studiului.

Potrivit unui nou studiu, privind boala Kawasaki, care îmbolnăveşte anual 12.000 de copii în Japonia şi care se întâlneşte şi în alte ţări (precum SUA şi Coreea de Sud), sugerează că boala este provocată de o toxină transportată pe calea aerului, atunci când vântul bate dinspre nord-estul Chinei, doar că nu este clar despre ce toxină este vorba, scrie Science Mag, potrivit descopera.ro

Cei afectați de obicei sunt copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 5 ani, printre simptomele tipice numărându-se febra, iritaţii roşii şi, uneori, decojirea palmelor şi a labelor picioarelor. Se tratează cu anticorpi, însă netratată poate duce la inflamarea arterelor coronariene, provocând uneori anevrisme ce pot duce la sângerări interne şi la atacuri de cord. Potrivit unor cercetători, Kawasaki este o infecţie, fără a se fi identificat vreodată microbul responsabil. În schimb, alții cred că este o reacţie imună la o toxină neidentificată.

Citește și Cea mai periculoasă toxină. Un gram poate ucide un milion de oameni

Noul studiu, care s-a bazat pe analiza datelor medicale din 1970 până în 2010 în toate cele 47 de diviziuni administrative ale Japoniei,  a aprofundat un studiu mai vechi. În acesta, Xavier Rodó, un specialist în matematica ecologiei, alături de colegii săi de la Institutul Catalan pentru Ştiinţele Climatului din Barcelona, sugerau că anotimpurile în care se înregistrează un număr mare de cazuri de Kawasaki în SUA şi Japonia coincid cu momentele în care vântul bate dinspre Asia Centrală. 

Cercetătorii, folosind un model computerizat al fluxului de aer pentru a vedea de unde a venit aerul în zilele care au precedat apariția celor mai multe îmbolnăviri în orașele nipone  majore, au descoperit că acesta petrecuse o perioadă mare de timp în aceeaşi regiune din nord-estul Chinei, de regulă cu 2 zile înainte să ajungă în Japonia şi cu 2,5 zile înainte ca simptomele să se manifeste în rândul copiilor. Deoarece nu se cunoaşte care este perioada de incubaţie a bolii Kawasaki, cercetătorii au analizat mai multe perioade de timp.

Rezultatele relevă, potrivit cercetătorilor, că boala se transmite pe calea aerului. Oamenii de ștință nu au exclus nici varianta ca boala misterioasă să fie de natură infecțioasă, dar incidența îmbolnăvirilor se diminua după ce vântul își schimba direcția. 

Citește și Alzheimer-ul poate fi depistat cu 6 ani înainte de primele simptome

Cercetătorii sugerează că principalul suspect este o toxină produsă de o ciupercă ce trăieşte pe culturi din Câmpia de Nord-est a Chinei, fără însă a susține cu certitudine că ar fi identificat cauza exactă a bolii Kawasaki.

Dale Griffin, un microbiolog care nu a luat parte la acest studiu, a declarat: „Cred că autorii studiului prezintă un set de date care este destul de concludent - este cel mai probabil o toxină microbială".

Înschimb, Anne Rowley, un pediastru specializat în boli infecţioase de la Universitatea Northwestern, afirmă că efortul ştiinţific „este foarte interesant", dar că este sceptică cu privire la ipoteza unei toxine purtate de vânt, deoarece ar fi ceva fără precedent în cazul unei boli umane. Pentru argumentare, Rowley subliniază că şi alte boli, precum SIDA sau poliomielita, au fost atribuite unei toxine neidentificate înainte să se descopere agenţii infecţioşi responsabili.

Concluziile studiului sunt publicate în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences.

Boala Kawasaki sau sindromul Kawasaki, numit și sindrom  de adenopatic cutaneomucos, se manifestă în copilăria timpurie. Tulburarea a fost pentru prima dată descrisă de Dr. Tomisaku Kawasaki în 1967, care a raportat 50 de cazuri distincte ale bolii depistate la copii. Acesti copii au prezentat febră, erupții cutanate, limfadenopatie, înroșire a conjunctivei oculare, inflamație a buzelor și cavității bucale, eritem și edem al mâinilor și picioarelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel