Bancul zilei. Un tip este pe cale să traverseze strada, când o voce suavă îi șoptește din spatele lui:
-Nu traversa!
Omul nu traversează, iar în fața lui un accident groaznic. Un autobuz a trecut pe culoarea roșie, cu urmări de victime.
Ajunge omul în gară, dă să cumpere un bilet, iar vocea din spate îi spune să nu cumpere biletul la acel tren. A doua zi acesta află că trenul a deraiat, de asemenea cu multiple victime.
-Doamne, îți mulțumesc că ai avut grije de mine, spune omul cu voce tare.
-Nu este Domnul, se aude vocea suavă. Sunt îngerul tău păzitor!
-Îngerul meu păzitor, se întreabă omul? Știi, aș dori să te văd. Nu ai putea să te transformi într-o gâză, un fluture sau în ceva care să te pot vedea?
Atunci, un fluture vine și se așează pe mâna omului. Omul strivește cu palma fluturele, și mormăind printre dinți șuieră:
-Unde erai, mă, atunci când m-am însurat?

