Banca Transilvania raportează un profit net consolidat de 507,46 milioane de lei în T1 2019

Grupul Financiar Banca Transilvania a raportat un profit net consolidat de 507,46 milioan lei în primul trimestru al acestui an, din care profitul băncii este de 436,07 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare transmise Bursei de Valori Bucureşti.

Activele grupului s-au cifrat la 79,7 miliarde lei, din care 75,9 miliarde lei sunt aferente băncii, iar creditele nete reprezintă 48,5% din active.

Soldul creditelor Grupului Financiar BT a crescut cu 2,1% faţă de decembrie 2018. Companiile din grup au acordat 5.200 de credite, în valoare de 215 milioane lei, în primul trimestru din 2019. De asemenea, au fost încheiate 1.300 contracte de leasing, cu o valoare de 210 milioane lei.

Capitalul propriu al grupului a crescut cu 8% în primele trei luni din acest an, la 8,2 miliarde de lei.

"BT Mic, compania Grupului Financiar Banca Transilvania dedicată finanţării afacerilor mici, a ajuns, la finalul lunii martie a.c., la 8.500 de clienţi finanţaţi şi 10.000 de împrumuturi acordate, după doar doi ani de activitate. 2.000 dintre afacerile finanţate sunt start-up-uri, cu până la 12 luni de activitate", precizează sursa citată.

BT Leasing a acordat finanţări de peste 170 milioane lei, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În 2018, compania a finanţat prin leasing financiar investiţii de peste 650 milioane lei, +17% faţă de 2017. Valoarea totală a activelor gestionate de BT Leasing a crescut pe parcursul anului 2018 cu 25%, până la un miliard de lei, iar 90% din portofoliu este reprezentat de IMM-uri româneşti. 50% din finanţări sunt generate de reţeaua Băncii Transilvania, iar 30% de parteneriatele cu dealerii şi importatorii de auto şi echipamente. Tot în 2018 a avut loc fuziunea dintre BT Leasing şi ERB Leasing.

La BT Asset Management, în primul trimestru al anului, peste 35% din operaţiuni au fost realizate online, prin BT24. În aceeaşi perioadă a anului, au avut loc aproape 7.500 de operaţiuni de investiţie. Recent, compania a lansat BT Dolar Fix, primul său fond de investiţii cu emisiune de unităţi de fond denominată în dolari americani. BT Asset Management S.A.I este compania specializată în administrarea de investiţii a Grupului Financiar Banca Transilvania, cu 44.000 de clienţi activi, 10 fonduri deschise de investiţii care acoperă plaja venit fix-mixt-acţiuni cu plasamente preponderente în România şi cu peste 250 milioane de lei investiţii directe în acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti.

BT Capital Partners a realizat peste 10% din totalul valorii tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti în primul trimestru al anului, reprezentând aproape 550 milioane lei. Compania este în top 3 intermediari la Bursă în primele trei luni din
2019, conform clasamentului BVB, arată documentul citat.

ERB Retail Services şi BT Direct, instituţii nebancare destinate acordării creditelor de consum, se află în etapa de integrare în Grupul Financiar BT, integrare care are loc pe mai multe paliere: juridic, produse & servicii, resurse umane. Fuziunea va avea loc în cursul acestui an. ERB Retail Services este compania achiziţionată de BT odată cu Bancpost şi ERB Leasing în aprilie 2018.

Banca Transilvania a devenit acţionar Victoriabank în ianuarie 2018, iar în prezent banca din Republica Moldova este în etapa de integrare în Grupul Financiar BT. Până acum a avut loc o reconfigurare a businessului şi a strategiei Victoriabank. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel