Axa lui Băsescu, singura noastră legătură cu grupul Bilderberg

val-valcu
val-valcu

Oficial, forumul internațional numit ” Bilderberg” este un grup mic de persoane, informal și flexibil, care se reunește o dată pe an,  pentru a discuta marile teme ale momentului, permițând unor puncte de vedere diferite să vină în contact. Participanții la aceste întâlniri nu votează, nu propun rezoluții și nu fac declarații politice.

Dacă ar fi românească, o astfel de structură nu ar prinde niciun minut la Știri, fiindcă îi lipsesc spectacolul și lupta care fac din orice dezbatere de la noi un meci de fotbal. Scopul declarat este ca, prin discuții, fiecare membru al grupului să afle ce gândesc ceilalți, fără să existe barierele care apar în comunicare, dacă aceasta ar fi accesibilă publicului larg.  Teoriile conspirației, pe de altă parte, susțin că grupul Bilderberg este un guvern mondial, care decide asupra unor subiecte cum ar fi războiul din Irak și prețul la cola. Fără a exclude o certă influență a membrilor acestui club, mă îndoiesc că un astfel de guvern ocult ar fi atât puternic încât să schimbe lumea, dar nu ar avea cum să se întâlnească fără să-l afle  presa și să-l înjure activiștii anti-globalizare.

Oricum ar fi, tragic e că România nu are aproape nicio tangență cu  grupul Bilderberg. Cauza e ușor de depistat: membrii sunt fie reprezentanți ai unor mari corporații, eventual fondatorii acestora, fie experți recunoscuți la nivel internațional. Mari afaceriști, România nu are. Pe cine ar interesa ce spune Irinel Columbeanu, Gigi Becali sau alți șmecherași de Dâmbovița?  Ce influență au, la nivel global, cei câțiva îmbogățiți din afacerile cu statul român care se dau mari miliardari în clubul Bamboo? Cât despre experți, în afara lui Mugur Isărescu, care nu a fost prezent în Elveția, în acest an, pe cine ați mai vedea invitat la grupul Bilderberg?

Să luăm, de pildă, lista invitaților din 2011. Era mai bine să-l lase acasă pe Hans Groth, șef la  Pfizer Europe, și să-l cheme pe Lucian Duță, șeful CNAS? Era mai bun Teodor Baconschi decât Henry Kissinger, că măcar e în funcție și a inventat votul prin corespondență, nu ca fostul șef al diplomației americane, care n-a descoperit decât un concept, cel de real politik? Sau poate ați fi propus ca în locul președintelui Siemens AG să fie invitat directorul de la CFR care a reparat automotorul Siemens cu craca? Totuși, n-au fost doar lideri de industrie, ci și oameni de știință (rectorul Universității din Oslo, un profesor de la Centrul de Cercetări Economice din Beijing, altul de medicină, din Toronto). Ar fi mers și un pic de Funeriu? Sau poate Ialomițianu, că tot au fost de față președintele Băncii Centrale Europene și ministrul de finanțe din Grecia...

E greu să aspiri la o invitație într-un astfel de club al elitelor, când ai distrus sistematic elitele din România. Nu mai departe de 2010, președintele recomanda medicilor să emigreze și anunța că avem nevoie de tinichigii, nu de filozofi.

Care ar fi, totuși, posibila noastră legătură cu grupul Bilderberg? La nivel declarativ, președintele Băsescu anunța, în 2005, că vrea o axă București-Londra-Washington. Iar grupul Bilderberg a fost reunit tocmai pentru a combate curentul antiamerican ce prindea contur în Europa, la mijlocul secolului trecut, și se dorea o punte peste Atlantic, în apărarea intereselor lumii apusene. Păi, exact asta e problema: în România democrația și spiritul occidental se confruntă cu un  ”the eșec”,  atacate tocmai de cel care  le propunea americanilor o axă a binelui. La St. Moritz au fost invitați și jurnaliști să participe la lucrările grupului BIlderberg: un editorialist din Olanda și un moderator tv american. La București, presa a fost ștampilată drept o amenințare la adresa siguranței statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel