Apple plănuiește să lanseze 4 noi iPhone-uri în acest an

Apple va lansa patru noi telefoane iPhone în acest an, se arată într-un raport Bloomberg.

Apple va lansa patru noi telefoane iPhone în acest an, se arată într-un raport Bloomberg, conform The Verge. Agenția americană a transmis că Apple va reconstrui „șasiul" următorului iPhone Pro, similar cu ceea ce poate observa la iPad Pro. Cu toate acestea, analistul IT Ming-chi Kuo a spus că sticla ecranului va fi puțin rotunjită, contrar informațiilor Bloomberg.

Raportul agenției de știri arată că vor exista două modele iPhone Pro, cu trei camere principale, și vor avea noul sistem de scanare 3D numit „LIDAR", care se poate găsi și pe noul iPad Pro.

iPhone Pro și mai mare

Bloomberg a mai transmis că cel mai mare iPhone Pro va avea un „ecran puțin mai mare" decât cei 6,5 inch ai iPhone 11 Pro Max, iar „notch-ul" care conține Face ID va fi „cel mai probabil" redus ca întindere.

Apple are de gând să lanseze și o boxă mai mică și mai ieftină de tipul HomePod chiar în acest an. Noul model va avea același design al actualului HomePod, doar că va fi doar jumătate din acest dispozitiv.

Compania californiană nu se așteaptă să sufere amânări mari din cauza pandemiei Covid-19, transmite Bloomberg, chiar dacă unele modele iPhone ar putea fi lansate la câteva săptămâni distanță decât obișnuiește Apple.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel