Apple își reduce dependența de China: 7% din totalul telefoanelor iPhone sunt produse în India

Foto cu rol ilustrativ: Armand Valendez / Pexels
Foto cu rol ilustrativ: Armand Valendez / Pexels

Grupul american Apple Inc. a asamblat în India telefoane iPhone în valoare de peste şapte miliarde de dolari, în ultimul an fiscal, triplându-şi producţia pe piaţa de smartphone-uri cu cel mai puternic ritm de creştere din lume şi reducându-şi dependenţa de China.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, compania americană produce în prezent aproape 7% din totalul telefoanelor iPhone în India, prin intermediul partenerilor precum Foxconn Technology Group sau Pegatron Corp., în creştere faţă de 1% în 2021, informează Agerpres.

Din producţia totală realizată în India, Apple a exportat telefoane iPhone în valoare de 5 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 31 martie 2023, de aproape patru ori mai mult decât în exerciţiul fiscal anterior, au adăugat sursele.

Cel mai probabil, Apple va încerca să producă în India noua generaţie de iPhone în acelaşi timp cu debutul producţiei din China, undeva în toamna lui 2023. Dacă acest lucru se va întâmpla, va fi pentru prima dată când producţia unei noi generaţii de iPhone va începe simultan în China şi India. Iar dacă programul agresiv de extindere a bazei de furnizori continuă, în 2025 Apple ar putea asambla un sfert din toate telefoanele iPhone în India.

Reducerea dependenței de China

Apple analizează mai multe modalităţi prin care să îşi reducă dependenţa de China pe fondul escaladării tensiunilor dintre Washington şi Beijing. Partenerii Apple, care în prezent produc cea mai mare parte a telefoanelor iPhone la numeroase fabrici din China, au început să construiască noi linii de asamblare în India pe parcursul ultimului an.

Cea mai valoroasă companie din lume a avut probleme anul trecut cu haosul creat la principala uzină a partenerului Foxconn de la Zhengzhou (China), un complex denumit popular "iPhone City", ceea ce a scos la lumină vulnerabilităţile de pe lanţul de aprovizionare al Apple şi a forţat compania să îşi reducă estimările. În paralel, premierul Indiei, Narendra Modi, a oferit mai multe stimulente companiilor de tehnologie care vor să îşi majoreze producţia realizată în India.

În prezent, partenerii Apple, firmele Foxconn, Wistron Corp. şi Pegatron, au 60.000 de angajaţi în India, unde produc modele variind de la vechiul iPhone 11 şi până la cel mai nou iPhone 14.

Migraţia producţiei de telefoane iPhone reprezintă un triumf economic pentru India şi ar putea avea consecinţe şi pentru alte mărci americane. Pentru Apple, India reprezintă şi o piaţă importantă de creştere viitoare, într-un moment în care economia chineză încetineşte după mai mulţi ani de restricţii impuse în cadrul politicii zero Covid. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel