Apple a anunțat iPhone SE, cel mai ieftin telefon al companiei

Apple a anunțat oficial noul iPhone SE, un iPhone low-cost.

Apple a anunțat oficial noul iPhone SE, un iPhone low-cost, conform The Verge. Telefonul, al cărui preț începe de la echivalentul a 1.750 lei, are aceeași formă ca iPhone 8, adică un ecran de 4,7 inch, margini groase și un buton de „acasă" cu Touch ID.

Telefonul va putea fi comandat anticipat pe 17 aprilie, iar vânzările vor începe de pe 24 aprilie. IPhone-ul ieftin va avea 3 capacități de stocare: 64 GB, 128 GB și 256 GB. Culorile vor fi alb, negru și roșu.

Îmbunătățiri față de iPhone 8

Noul iPhone SE este practic un iPhone 8 cu un procesor mai rapid și o cameră mai performantă. Chiar dacă designul este destul de bătrân, telefonul low-cost oferit de Apple are procesorul A13 Bionic, la fel ca pe cele mai noi modele iPhone.

Multe din părțile celei de-a doua generații SE sunt identice cu cele ale iPhone 8. Bateria va fi, cel mai probabil, de aceeași mărime, însă acest aspect nu este încă cunoscut oficial. Apple a spus că husele de telefon pentru iPhone 8 vor funcționa bine pe SE.

Până acum, Apple a confirmat zvonurile unui iPhone mai ieftin. Rămâne de văzut dacă compania californiană va lansa trei noi telefoane și în toamnă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel