Potrivit BBC Sport, după două bare și o reușită anulată, Arsenal a trecut în avantaj prin Nicolas Pepe, în minutul 32. Totuși, înainte de finalul primei reprize, David Luiz a făcut un fault în careu și a văzut cartonașul roșu, Neves transformând penaltiul în minutul 45+5.
Imediat după începutul celei de-a doua reprize, Joao Moutinho a înscris de la distanță pentru Wolverhampton și și-a dus echipa în avantaj. Tunarii au rămas în 9 cu 20 de minute înainte de final, după ce portarul Bernd Leno a pus mâna pe minge în afara careului. De la 15 decembrie nu mai câștigaseră lupii acasă în Premier League. Wolves urcă pe 13, în timp ce Arsenal rămâne pe 10.