DCNews Stiri ”Puterea României este puterea Turciei”. Ambasadorul Altan la București, discurs în română: Suntem foarte aproape și în inimă VIDEO

”Puterea României este puterea Turciei”. Ambasadorul Altan la București, discurs în română: Suntem foarte aproape și în inimă VIDEO

E.S. Özgür Kıvanç ALTAN - Ambasadorul Turciei / Foto Vlad Roibu

E.S. Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în România, a punctat importanța apartenenței la NATO și a contribuției semnificative la misiunile aliate, dar a accentuat și că țările trebuie să își dezvolte propriile capacități militare. El a evidențiat valoarea cooperării regionale, mai ales între Turcia, România și Bulgaria.

”Trebuie, în primul rând, să depinzi de tine”

„În toate provocările, am văzut că este foarte important să fii membru NATO. Și suntem un vechi și mândru membru NATO. Aducem o contribuție majoră la toate misiunile și operațiunile aliaților, dar trebuie, în primul rând, să depinzi de tine. Trebuie să îți crești capacitățile militare și asta facem de câțiva ani.

Consider că, dacă suntem împreună, avem avantaje. Sigur că facem parte din NATO, dar unde ne aflăm, în regiunea noastră, trebuie să fim împreună, mai ales cu vecinii noștri, cu aliații noștri. De aceea, cred că este important ca la Marea Neagră, aliații Turcia, România și Bulgaria lucrează împreună, mai ales pe partea de interoperabilitate”, a subliniat E.S. Özgür Kıvanç Altan.

”Cine atacă România, atacă Turcia”

E.S. Özgür Kıvanç Altan a amintit și legătura istorică între Turcia și România, citând principiul lui Atatürk, respectiv cine lansează un atac asupra României înseamnă un atac asupra Turciei.

„Sigur că România a fost un aliat al nostru în NATO, dar și acum 100 de ani, înainte de Al Doilea Război Mondial, noi am indicat că cine atacă România, atacă Turcia. Atatürk (n.red. Mustafa Kemal Atatürk (1881–1938) - fondatorul și primul președinte al Republicii Turci) a indicat că puterea României este puterea Turciei. Prin urmare, nu este doar un discurs politic, ci este vorba despre prietenia noastră și de interesul nostru comun. De aceea, cred că companiile noastre de securitate fac lucruri bune împreună. În ultimii 3 ani, am văzut trei proiecte majore. Cred că dacă suntem împreună avem avantaje”, a spus E.S. Özgür Kıvanç Altan.

E.S. Özgür Kıvanç Altan, mesaj în limba română la conferința DEFENSE ROMANIA SECURITY DIALOGUE 2026 (DSD 26)

În continuare, E.S. Özgür Kıvanç Altan a vorbit în limba română, subliniind apropierea dintre Turcia și România.

„Suntem foarte aproape ca distanță, dar suntem foarte aproape și în inimă. Avem foarte multe interese comune. Dacă lucrăm împreună sunt sigur că putem să facem mai mult împreună în cadrul relațiilor bilaterale Turcia - România, dar și în cadrul NATO”, a declarat, în limba română, E.S. Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în România, în cadrul conferinței DEFENSE ROMANIA SECURITY DIALOGUE 2026 (DSD 26) cu tema: „Europa, Statele Unite și dezvoltarea industriei de apărare. Relația transatlantică și provocările anului 2026”. 

VIDEO

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele