DCNews Cultura Premieră la Unteatru: Scrisoare către Casandra

Premieră la Unteatru: Scrisoare către Casandra

scrisoare_catre_casandra.1

Deși vara aceasta a lucrat zilnic, echipa Teatrului Unteatru, în prima zi a lunii septembrie, propune publicului un prim spectacol din cele cinci pregătite în premieră, Scrisoare către Casandra, piesă scrisă de Pedro Eiras "pentru a şti să citească un pic mai bine".

Premiera spectacolului "Scrisoare către Casandra", regia Andrei şi Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturica, avându-i ca protagonişti pe Cristina Casian şi Liviu Pintileasa, va avea loc duminică 1 septembrie a.c., la orele 19.00, la Teatrul UnTeatru.

Scrisoare către Casandra este încercarea lui Pedro Eiras de a supravieţui unei lumi în care violenţa, singurătatea şi moartea înfloresc ameţitor. Doi îndrăgostiţi, o scrisoare şi depărtarea. Fragilitatea discursului teatral e potenţat de fundalul imaginat de autor: războiul.

Se vorbeşte despre un soldat condamnat care a făcut tot ce-i stătea în putinţă pentru a evita nebunia. Şi despre o Casandra - cea blestemată să ghicească. Prin cuvintele ei, Pedro Eiras încearcă psihanaliza, deconstructivismul, pentru a transmite că textul lumii întregi se află acolo, aşteptând să fie citit.

“Cu toate că cititul este un blestem lucid, am scris această piesă pentru a şti să citesc un pic mai bine”, susținea Pedro Eiras.

Numărul de locuri este limitat.

Rezervări bilete se pot face pe adresa unteatru@gmail.com sau pe site www.unteatru.ro

Pentru alte detalii: www.unteatru.ro

http://www.facebook.com/unteatru.teatrul

Încă de la înființare, 25 iulie 2010, Teatrul Untreatru nu s-a oprit din a fi promoter al culturii teatrale, spectacolele marca Unteatru fiind în permanență un promoter al culturii teatrale.

Știri similare din categoria Cultura Vezi toate articolele