DCNews Stiri Peste 100 de elevi din SUA, care au frecventat același liceu, au dezvoltat o formă rară de cancer la creier. Ancheta nu a găsit nicio legătură între cazuri: Suntem foarte fericiți

Peste 100 de elevi din SUA, care au frecventat același liceu, au dezvoltat o formă rară de cancer la creier. Ancheta nu a găsit nicio legătură între cazuri: Suntem foarte fericiți

Peste 100 de elevi din SUA, care au frecventat același liceu, au dezvoltat o formă rară de cancer la creier. Ce spun experții / Foto: Pixabay, de Pete Linforth

O investigație asupra modului în care peste 100 de elevi care au mers la același liceu din New Jersey au dezvoltat o formă rară de cancer la creier nu a găsit nicio „relație între aceste boli”, au spus oficialii din domeniul sănătății din SUA, scrie Insider.

Luna trecută, un fost elev pe nume Al Lupiano a primit diagnosticul la vârsta de 27 de ani. Acesta a povestit cum soția și sora lui, care au studiat la același liceu, au fost și ele diagnosticate cu aceeași formă rară de cancer cerebral în 2021.

„I-am spus surorii mele de la bun început că e prea mare coincidența că eu, soția mea și ea avem cu toții aceeași tumoră,” a spus Lupiano pentru WABC.

Sora lui a murit în luna februarie a acestui an, iar Lupiano a început să se întrebe dacă există o legătură între faptul că el și sora sa au făcut această formă de cancer rară și liceul la care au învățat. El a creat un grup de Facebook pentru a afla dacă alți oameni care au mers la același liceu au făcut boala la maturitate. Se pare că a descoperit mai multe cazuri similare. Ulterior, NBC's Today a raportat că peste 100 de elevi care au mers la acel liceu au fost diagnosticați cu o formă rară de cancer la creier.

Rezultatele anchetei

Cu toate acestea, primarul orașului Woodbridge, John McCormac, a spus că o investigație independentă nu a găsit nicio contaminare la școală.

„Suntem foarte fericiți să anunțăm că testările noastre ample pentru radon și radiație în interiorul și exteriorul clădirii liceului nu au generat nicio dovadă a vreunui pericol de cancer care să necesite și mai multe investigații,” a spus John McCormac săptămâna trecută.

„Aceasta este o veste grozavă pentru actualii elevi ai liceului Colonial și părinții lor, care sunt îngrijorați pentru siguranța lor împreună cu actualii membri ai staff-ului. Și este de asemenea o veste grozavă pentru toți foștii elevi și membri ai staff-ului care au învățat și lucrat în liceul Colonia de la deschiderea lui din 1968,” a adăugat primarul.

Explicațiile experților din sănătate

T+M Associates, o firmă de inginerie de mediu, a fost rugată să investigheze legătura dintre liceu și cancer la creier, luna trecută, după apariția acestor îngrijorări în comunitate. McCormac a spus că investigația nu a găsit „o relație cauză-efect între acele boli și clădirea sau terenurile liceului Colonia”.

Kate McGreevy, un epidemiolog de la Departamentul de Sănătate New Jersey, a spus că ratele de cancer cerebral la nivelul comunității sunt asemănătoare cu cele din stat și națiune, sugerând astfel o lipsă de legătură a cazurilor înregistrate în rândul foștilor elevi de la "Colonia" și liceul.

„Ratele sunt de fapt consecvente în New Jersey cu Statele Unite. Această abordare de calculare a numărului de pacienți cu cancer a fost făcută pentru a oferi context comunității”, a spus McGreevy.

Prin urmare, experții din sănătate au susținut că este doar o coincidență că cei peste 100 de oameni diagnosticați cu forma rară de cancer la creier au învățat anterior la același liceu.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele