Clubul din Gruia a făcut împrumuturi în valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro, astfel încât să poată achita salariile restante ale fotbaliștilor și a evita sancțiunile de depunctare din partea FRF.
Ioan Varga a făcut niște „manevre” financiare nemaiîntâlnite. În momentul în care clubul CFR Cluj trebuia să rezolve problema restanțelor către fotbaliști, deoarece se apropia data când trebuie depus dosarul pentru licența de Superliga pentru sezonul următor, conducerea ardelenilor a făcut două împrumuturi: 1,35 milioane de euro de la Andrei Zolotco, fost impresar și om de afaceri moldovean și suma de 700.000 de euro de la Corneluț Rus.
Ce înseamnă ipotecarea drepturilor economice ale jucătorilor din lotul CFR-ului
Conform iamsport.ro, metoda aleasă pentru garantarea împrumuturilor este una foarte rar întâlnită în fotbalul românesc, respectiv ipotecarea drepturilor economice ale jucătorilor din lotul CFR-ului, antrenat acum de Daniel Pancu.
Într-un document înregistrat în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, CFR Cluj a constituit o ipotecă mobiliară în favoarea lui Andrei Zolotco cu privire la drepturile economice ale mai multor jucători, în limita sumei de 1.350.000 de euro, conform sursei citate.
Care sunt jucătorii „amanetați”
„Prin Contractul de ipotecă mobiliară 571 din 18.11.2025, cedentul CFR 1907 Cluj SA a constituit o ipotecă mobiliară în favoarea lui Andrei Zolotco asupra drepturilor economice aferente jucătorilor:
Paulino Mario Jorge Malico (n.r. Camora), Constantin Adrian Păun, Ioan Ciprian Deac, Damjan Dokovic, Louis Munteanu, Otto Hindrich, Ovidiu Ioan Perianu, Alin Răzvan Fică, Octavian Gabriel Vâlceanu, Andrei Ioan Cordea, Rareș Florian Gal, Karlo Muhar, Aly Abeid, Anton Kresic, Matei Christian Ilie, Meriton Korenica, Tidiane Keita, Mircea Alexandru Țîrlea, Sheriff Sinyan, Lindon Emerllahu, Muhammed Badamosi, Marcus Regis Coco, Kurt Happy Zouma, Iacopo Cernigoi, Islam Slimani, în limita sumei de 1.350.000 EURO”, conform Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare.
Potrivit aceleiași surse, împrumutul de 700.000 de euro a fost garantat inclusiv cu 10% din drepturile economice ale lui Louis Munteanu, atacantul transferat la începutul anului 2026 la DC United, pentru o sumă de aproape 6 milioane de euro.
De asemenea, contractul semnat cu omul de afaceri Corneluț Rus notează că, dacă fotbalistul va fi transferat înainte de expirarea împrumutului, pe data de 22 octombrie 2030, creditorul are dreptul să își recupereze suma investită din valoarea tranzacției.