Juventus a pierdut 15 puncte în clasament în urma unei decizii a Curţii Federale Italiene, care a constatat ilegalităţi financiare în cadrul clubului. Piemontezii au făcut imediat apel, iar speţa a ajuns la Comitetul Olimpic Italian. Recursul s-a judecat joi, 20 aprilie, iar Juventus a câştigat. Acum, Juventus are 59 de puncte în clasament, în loc de 44, motiv pentru care a urcat de pe locul al şaptelea pe locul al treilea, loc de Champions League.
Top 4 din Serie A este format acum din Napoli (75 p), Lazio (61 p), Juventus (59 p) şi AS Roma (56 p). Cea mai dezavantajată echipă în acest moment este AC Milan, care a picat pe locul al cincilea, cu doar 53 de puncte, scrie Digisport.
Întregul Consiliu de Administraţie al torinezilor a demisionat în urma scandalului
Întregul consiliu al lui Juventus, inclusiv președintele Andrea Agnelli, și-a anunțat demisia.
Vestea a venit după ce situația financiară a clubului Juventus a fost supusă controlului procurorilor și a autorității italiene de reglementare a pieței Consob, în ultimele luni, pentru presupuse acte de spălare de bani și manipulare a pieței. Compania a negat orice ilegalitate, notează The Guardian.
Agnelli și vicepreședintele Pavel Nedved, care au demisionat în noiembrie 2022, s-au numărat printre cei anchetați. Clubul din Serie A a terminat pe locul patru în campionat sezonul trecut și a înregistrat o pierdere de 254,3 milioane de euro, un record în Italia.
Clubul Juventus a transmis decizia de demisie a consiliului „luând în considerare obiectivitatea și relevanța problemelor juridice și contabile aflate în curs” cu referire la ancheta poliției.