DCNews Stiri Giurgiu: Administratorul unei societăţi cercetat pentru evaziune fiscală de 445.705 lei

Giurgiu: Administratorul unei societăţi cercetat pentru evaziune fiscală de 445.705 lei

'Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au documentat activitatea infracţională a unui bărbat de 57 de ani, din comuna Valea Sării, judeţul Vrancea care, în cursul anului 2014, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, cu sediul în municipiul Giurgiu, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, nu a înregistrat în evidenţa contabilă veniturile obţinute ca urmare a operaţiunilor comerciale derulate, înregistrând şi cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, prejudiciind bugetul general consolidat cu suma totală de 445.705 lei.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală', se arată într-un comunicat de presă emis vineri de IPJ Giurgiu. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele