DCNews Sport Fotbal Bătuți de proprii susținători

Bătuți de proprii susținători

Mai mulţi jucători ai echipei croate de fotbal Hajduk Split au fost agresaţi, luni, de propriii suporteri, a anunţat clubul la care joacă şi internaţionalul român Steliano Filip, relatează AFP, preluată de Agerpres. 
Jucătorul maghiar Marko Futacs a fost rănit la faţă în incidentele desfăşurate când fotbaliştii treceau prin faţa localului grupării de ultras a clubului, Torcida, relatează cotidianul Slobodna Dalmacija. 
Suporterii echipei din Split l-au agresat verbal şi pe atacantul italo-ghanez Said Ahmed Said, reproşându-i evoluţiile slabe. 
În incidente, unul dintre suporteri l-a lovit în faţă pe Futacs, spărgându-i ochelarii, a scris Slobodna Dalmacija.

[citeste si]

Șanse mici la titlu

Clubul Hajduk a denunţat agresiunea jucătorilor săi cu cea mai mare fermitate şi a cerut poliţiei să îi identifice pe autori.  
După meciul pierdut duminică în faţa rivalei Dinamo Zagreb (1-2), şansele echipei Hajduk de a câştiga titlul s-au diminuat. Cu cinci etape înainte de încheierea campionatului, Dinamo Zagreb este lider, cu 69 puncte, urmată de Hajduk Split, 61 puncte. 
Filip a fost doar rezervă în meciul de duminică, iar Alexandru Măţel nu a făcut parte din lotul echipei Dinamo.

Știri similare din categoria Fotbal Vezi toate articolele