Antrenorul elveţian Lucien Favre şi-a prelungit contractul cu echipa de fotbal Borussia Dortmund, de care este legat acum până la finalul sezonului 2020-2021, a anunţat marţi vicecampioana Germaniei, citată de AFP. Favre, în vârstă de 61 de ani, a venit anul trecut la Dortmund, care a luptat până în ultima etapă pentru câştigarea campionatului.
Titlul a revenit în final lui Bayern Munchen, pentru a şaptea oară consecutiv. 'Lucien a dezvoltat structuri şi le-a permis jucătorilor noştri să progreseze, a răspuns 100% aşteptărilor noastre', a afirmat directorul sportiv al clubului, Michael Zorc.
Fostul tehnician al lui Nice şi al Borussiei Monchengladbach avea contract până la încheierea stagiunii viitoare.