X FACTOR CÂȘTIGĂTOR 2017. Seară incendiară la Antena 1. Cine sunt finaliștii

Emisiunea ”X Factor” își va afla marele câștigător, vineri seară, de la ora 20:00, la Antena 1. Acesta va pleca acasă cu titlul, dar și cu un premiu în valoare de 100.000 de euro.

X FACTOR CÂȘTIGĂTOR 2017. Fiecare dintre cei patru jurați va avea câte un concurent din echipa sa care, initial, a fost compusă în Bootcamp din zece membri. Delia va merge alături de Francesca Nicolescu, echipa Horia Brenciu va fi prezentă prin vocea lui Jeremy Ragsdale, muzica clasică va fi reprezentată în continuare de Ad Libitum și Carla's Dreams, în timp ce Ștefan Bănică a lucrat alături de Salvatore Pierluca pentru ca vineri să aibă o apariție remarcabilă în marea finală.

X FACTOR CÂȘTIGĂTOR 2017. Pentru spectacolul grandios, fiecare dintre cei patru finaliști au de pregătit câte o melodie solo, una va fi interpretată împreună cu mentorul, iar una alături de un invitat surpriză.

(w670)

X FACTOR CÂȘTIGĂTOR 2017. Fiecărui concurent îi va fi alocat un interval de votare de cel mult două minute pentru fiecare piesă muzicală interpretată, în care publicul telespectator poate vota doar concurentul respectiv. După interpretarea susținută, pe rând, de toți cei patru finalișți a ambelor piese, publicul telespectator va putea vota interpretarea într-un interval suplimentar de zece minute.

(w670)

X FACTOR CÂȘTIGĂTOR 2017. Concurenții care în urma voturilor telespectatorilor s-au clasat pe ultimele două locuri, respectiv au obținut numărul cel mai mic de voturi, vor fi eliminați din concurs. Doar doi dintre finaliști vor întra în ultima etapă a concursului. Voturile acumulate până la acest moment se păstrează, iar fiecăruia dintre cei doi rămași în competiție, îi va fi alocat un interval de cel mult două minute pentru cea de-a treia piesă interpretată, în care publicul telespectator poate vota doar finalistul respectiv.

(w670)

[citeste si]

X FACTOR CÂȘTIGĂTOR 2017. După interpretarea susținută, pe rând, de cei doi finalișți, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval suplimentar de zece minute, la finalul căruia telespectatorii vor află cine este marele câștigător "X Factor" 2017.

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel