„Te cunosc de undeva!”, concurenți noi. Lângă cine apare Monica Anghel

Monica Anghel, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea în această toamnă, alături de fratele ei, Alexandru, în postura de concurentă a show-ului „Te cunosc de undeva!”, are acasă nu mai puțin de șase căței.

De altfel, vedeta spune că a avut în casă dintotdeauna animale de companie. "Am crescut cu animăluțe în jurul meu de când eram copil. Mereu am avut pe lângă mine câini sau pisici. Acum am acasă am șase câini. Pe care îi țin în curte", spune ea.

Cea mai în vârstă cățelușă este Jessica. Are 15 ani și i-a fost făcută cadou Monicăi de o verișoară. "A găsit-o pe stradă, i-a pus o fundiță roșie și mi-a adus-o în dar de ziua mea. Acum e bătrânică și bolnăvioară. Are diabet și nu mai vede aproape deloc", spune concurenta.

"Singurul câine pe care l-am cumpărat este Bobo, un bichon de nouă ani pe care l-am luat pentru fiul meu, Aviv, care pe atunci avea doar șase luni. O mai avem pe Codiță, o metisă peste care, acum vreo 7 sau 8 ani, Alex, fratele meu, era să dea cu mașina. Mai e Puky, care anul ăsta face patru ani, primită de la Nelu Secheli, antrenorul meu de echitație, pe Paco, un cane corso primit de la Alex Secheli, fiul antrenorului meu, și pe Nero, un lup negru, de o lună și jumătate", adaugă Monica.

Care va fi prima transformare a Monicăi Anghel alături de fratele ei, Alex, telespectatorii Antena 1 vor vedea, în această toamnă în cel de-al 14-lea sezon al show-ului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel