Cele mai citite

SUA impun noi sancțiuni împotriva Hezbollah. Lovitură pentru rețeaua de finanțare

donald trump sua presedinte
Donald Trump, președintele SUA Foto: Agerpres

Statele Unite au impus noi sancțiuni împotriva Hezbollah, vizând rețelele financiare ale grupării și persoane acuzate că facilitează transferurile de bani către aceasta.

Statele Unite au impus joi noi sancţiuni împotriva grupării libaneze Hezbollah, menţionând că aceasta aduce "servicii regimului iranian, sub comanda Gărzii Revoluţionare islamice din Iran, informează Reuters citând ca sursă un oficial american căruia nu îi dezvăluie identitatea.

Hezbollah era desemnată ca organizaţie teroristă din 1997 şi mişcare teroristă globală desemnată special din 2001.

Organizaţia şiită din Liban acţionează atât ca partid politic, cât şi ca grupare armată; deţine propriile sale servicii sociale, şcoli şi spitale şi dispune de o bază solidă în rândul musulmanilor şiiţi libanezi.

Decizia nu face parte din măsurile anunţate de SUA împotriva Iranului

Sancţiunile adoptate de Departamentul Trezoreriei de la Washington urmăresc să perturbe reţelele de finanţare ale Hezbollah şi să izoleze obiective prin blocarea unor active, prin interdicţia pentru bănci de a avea relaţii cu entităţile desemnate şi prin interzicerea fluxurilor de produse, servicii şi sprijin material.

Oficialul citat de Reuters a afirmat că decizia de joi nu face parte din măsurile anunţate de SUA împotriva Iranului. Sancţiunile actuale vizează, printre altele, zece persoane acuzate de trafic de numerar pentru Hezbollah, inclusiv un om de afaceri turc care controlează o reţea de curieri care transportă bani între ţările din regiune şi baza Hezbollah din Liban.

Preşedintele american Donald Trump avertizase miercuri că vor exista consecinţe economice pentru orice ţară care oferă Iranului "orice tip de ajutor vital".

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat joi că va ţine lunea viitoare o conferinţă de presă despre "cele mai dure sancţiuni din istorie", pe care Statele Unite le vor impune Iranului, conform Agerpres.

Trump amenință Iranul cu noi lovituri dacă Hezbollah continuă să „cauzeze probleme”

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că SUA vor lovi Iranul dacă acesta nu îşi împiedică aliaţii din Liban să cauzeze probleme, în pline negocieri între Washington şi Teheran, transmit duminică AFP şi Reuters, conform Agerpres.

"Iranul trebuie imediat să împiedice grupările afiliate din Liban, plătite masiv, să cauzeze probleme. În caz contrar, vom lovi Iranul din nou foarte puternic, aşa cum am făcut săptămâna trecută, dacă nu chiar mai puternic, a scris Trump pe platforma sa Truth Social, cu referire la confruntările dintre organizaţia libaneză Hezbollah, aliată a Teheranului, şi armata israeliană, în sudul Libanului.

Iranul analizează atacarea unor obiective americane din sudul şi sud-estul Europei

În ciuda avertismentelor venite de la Washington, Iranul ia în considerare atacarea unor ţinte militare americane în Europa, în situația în care preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, escaladează războiul, a dezvăluit miercuri Financial Times (FT), citat de EFE.

Bulgaria ar putea fi pe lista Iranului

Două surse din cadrul regimului de la Teheran au spus pentru sursa citată că forţele iraniene au analizat opţiunea de a ataca obiective americane în sud-estul Europei, de exemplu în Bulgaria, care luna trecută a aprobat folosirea bazei sale aeriene Bezmer pentru realimentarea avioanelor americane.

Cipru, o altă țară aflată în colimator

Una dintre surse a adăugat că Ciprul, unde o bază aeriană britanică a fost lovită de o dronă în martie, se număra, de asemenea, printre posibilele ţinte pentru represalii în cazul unei noi ofensive americane.

Aceleaşi surse au arătat că forţele iraniene au evaluat totodată posibilitatea de a ataca cablurile subacvatice de fibră optică din Strâmtoarea Ormuz în situația escaladării conflictului.

Financial Times subliniază că aceste ameninţări reflectă spiritul sfidător al Teheranului, unde mulţi membri ai regimului consideră că reluarea războiului este doar o chestiune de timp.

Trump a spus marţi că nu există discuţii în curs sau planificate cu Teheranul, în contexul unui impas în dialogul pentru încheierea războiului izbucnit în februarie.

Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice şi alţi comandanţi militari au avertizat că, în cazul unui nou conflict la scară largă, Iranul va merge dincolo de strategia sa anterioară, care a constat în atacarea unor obiective militare americane, a instalaţiilor energetice şi a altor infrastructuri din Orientul Mijlociu, cu scopul de a se concentra pe ţinte mai îndepărtate, menționează ziarul britanic.

Garda Revoluționară, amenințări către UK

Luna trecută, Garda Revoluţionară a ameninţat Regatul Unit cu privire la utilizarea de către SUA a bazelor militare britanice, afirmând că "orice bază utilizată pentru a lansa un atac împotriva teritoriului iranian va fi considerată o ţintă legitimă".

Potrivit unor experţi, Iranul ar putea desfăşura rachete balistice cu rază medie de acţiune - cum ar fi cele din seria Shahab - împotriva unor obiective americane din sudul şi sud-estul Europei.

Donald Trump promite „repercusiuni economice teribile” pentru țările care ajută Iranul

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri cu măsuri economice "teribile" "orice ţară" care ar ajuta Iranul, o intensificare a presiunii exercitate de Washington asupra adversarului său, după luni de conflict prelungit, notează AFP și Agerpres.

"Anunţ că orice ţară care va permite instituţiilor sale financiare, companiilor sale, aeroporturilor sale sau entităţilor sale guvernamentale să ofere orice formă de colac de salvare Iranului se va confrunta ea însăşi cu teribile repercusiuni economice", a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social.

În mesajul său lung, el afirmă că Teheranul "nu a ştiut să profite" de "marea oportunitate" de a încheia un acord.

"Anunţ, prin urmare, cea mai zdrobitoare operaţiune economică întreprinsă vreodată împotriva unei ţări", a scris Donald Trump, evocând un "război economic nemaivăzut".

"Contrabanda cu petrol, schimbul de valută, transferurile de numerar, casele de schimb valutar, registrele navale, companiile paravan - toate acestea trebuie să înceteze acum", a scris el în atenţia ţărilor pe care le suspectează că ajută Iranul.

Situația în Orientul Mijlociu rămâne tensionată

Cu toate acestea, el nu citează nicio ţară şi nu oferă niciun detaliu cu privire la măsurile sau sancţiunile luate în considerare.

Dacă ostilităţile s-au diminuat după loviturile israeliano-americane şi replicile iraniene din primele săptămâni, situaţia rămâne tensionată în regiune, după aproape şase luni de război.

Pe fondul impopularităţii conflictului pe scena politică americană şi al rezervelor de muniţie considerabil diminuate, imprevizibilul preşedinte american pare să fi optat recent pentru o postură mai prudentă, cel puţin în plan militar, încheie AFP.

CITEȘTE ȘI: Trump, avertisment dur pentru Oman: "Îl vom bombarda puternic”
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close