Restaurante din Capitală, pe lista celor mai bune 1.000 din lume

Patru restaurante din Bucureşti apar pe lista celor mai bune 1.000 de restaurante din lume, „La Liste", dată publicității joi seara și prezentată de Philippe Faure - preşedinte al agenţiei de promovare a turismului Atout France, în prezenţa lui Laurent Fabius - ministru al Afacerilor Externe şi Dezvoltării Internaţionale al Franţei.

Beca's Kitchen, Zexe Zahana, Le Bistrot Francais, Joseph by Joseph Hadad figurează în "La Liste" La Liste, care pune în valoare cele mai apreciate restaurante de pe cele cinci continente. 

La Liste propune o grilă de lectură obiectivă, transparentă, de anvergură internaţională. Pentru a garanta obiectivitatea şi independenţa clasamentului, La Liste s-a bazat pe experienţa unor chefi de prestigiu, care au fost rugaţi să evalueze, în mod confidenţial, ghidurile de specialitate din ţările lor, 300.000 de publicaţii de acest fel fiind consultate online, precizează un comunicat al Ambasadei Franţei la Bucureşti, potrivit Agerpres.

Japonia se situează pe primul loc în clasamentul propus de La Liste, cu 127 de restaurante menţionate, urmată îndeaproape de Franţa cu 118 restaurante în top, Statele Unite (101), China (69) şi Spania (52).

În 2015, restaurantul Le Bistrot Francais a participat la campania 'Gout de France/ Good France', care are ca scop promovarea valorilor gastronomiei franceze în lume. Ediţia de anul viitor a Gout de France va avea loc pe 21 martie, iar restaurantele din România care doresc să ia parte la acest eveniment de marcă dedicat rafinatei gastronomii 'a la francaise' sunt invitate să se înscrie până pe 7 ianuarie 2016, completând formularul online disponibil la următoarea adresă: http://restaurateurs.goodfrance.com/fr/user/register, se mai arată în comunicatul citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel