Raluca Turcan, despre pensii: Nu puneți presiune pe Ministerul Muncii pentru a face un lucru de mântuială

Sursă Foto: Facebook Raluca Turcan
Sursă Foto: Facebook Raluca Turcan

Ministrul Muncii, Raluca Turcan,  a vorbit despre legea salarizării și despre procesul de evaluare a dosarelor de pensii.

„Când vorbim de eliminarea unor sporuri nu vorbim de diminuarea veniturilor. Dacă noi vom continua cu sporuri date ca pretext pentru a majora salariul, nu vom face decât să păstrăm inechitățile. Sunt categorii socio-profesionale uitate pur și simplu de politicieni atunci când s-au făcut legile.

Soluția noastră este următoarea: pe fiecare familie ocupațională să ne uităm la grila de salarizare, dacă sunt sporuri pentru activități speciale care sunt desfășurate de anumite categorii profesionale să aibă un alt loc în așezarea pe grila de salarizare astfel încât salariul de bază să fie același pentru toată lumea, iar sporurile să fie pentru activități deosebite, fie pentru performanță și să nu depășească un salariu de bază pentru toată lumea. Sunt sporuri de confidențialitate care nu-și au rostul. Nu dai un spor inventat pentru că își respectă fișa postului. În această etapă am stabilit principiile pentru a începe discuțiile pe legea salarizării în câteva luni. (...) Legea salarizării va fi dezbătută foarte intens și o să transmit același mesaj de fiecare dată: nu puneți presiune pe Ministerul Muncii pentru a face un lucru de mântuială. La Ministerul Muncii a început o activitate de durată nu foarte îndelungată.”, a mai spus Raluca Turcan la Realitatea Plus.

250.000 de dosare, introduse în format electronic

Raluca Turcan a făcut precizări și despre procesul evaluării dosarelor de pensii.

„Procesul merge bine. 250.000 de dosare în format de hârtie sunt deja în mare parte introduse în format electronic. Acolo unde întâlnim deficiențe le corectăm.

Dacă acest proces de evaluare a pensiilor care presupune pur și simplu introducerea în format electronic a tuturor datelor din dosarele de pensii în urma anilor de muncă pe care pensionarii i-au desfășurat, atunci și recalcularea sau majorarea pensiilor se poate face automat aducând un plus de contributivitate. Începem etapa în care dosare aflate în format digital mai vechi vor fi incluse într-un soft performant astfel încât să servească o lege a pensiilor echitabilă.” a precizat Raluca Turcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel