Programul educațional pentru copii – „La Cotroceni”

Timp de opt zile, Salonul Cerchez al Muzeului Național Cotroceni a devenit scena pe care un grup de douăzeci de copii cu vârste între 9 și 14 ani au construit cu emoție, candoare și curiozitate o poveste, pornind de la persoane și fapte reale din istoria României. Li s-a dat o perioadă – 1914-1918, li s-a dat un spațiu – Palatul Cotroceni, li s-au dat personaje – Regele Ferdinand, Regina Maria, Principele Carol, Principesa Elisabeta, Principesa Marioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana, Principele Mircea și alți oameni de la curte și li s-au dat instrumentele de lucru. Cu sprijinul și îndrumarea trainerilor și a staff-ului muzeal, micii participanți au creat treptat un spectacol. Au deprins elemente de actorie prin joc și excerciții și au imaginat scenarii pornind de la fotografii cu familia regală, ținând cont de trăsăturile personajelor. O zi întreagă și-au confecționat costume de epocă și și-au ales hainele adecvate pentru rolurile pe care urmau să le interpreteze. Muzica și dansul n-au lipsit nici ele, doar se pregătea un bal la Palat (fundalul ales pentru acțiunea scenariului creat de mici participanți).

A venit și momentul reprezentației. Părinți, frați, surori, prieteni și alți invitați și-au ocupat locurile în Salonul Cerchez, așteptând spectacolul de care, probabil, auziseră toată săptămâna. Trainerii și copiii deopotrivă erau copleșiți de emoții. Pe coridorul care servea drept culise, era forfotă. S-au aprins luminile de spectacol și s-a strigat “Acțiune!”. Tinerii actori și-au dus rolurile până la capăt cu seriozitate și atenție și bucurie că pot arăta rezultatul muncii lor.

Credit foto Radu Bădoiu 

Bianca, 12 ani (personaj: Doamnă de onoare)

M-am emoționat în seara asta mai mult ca niciodata. Mai ales când am luat cana în mână să beau ceaiul, îmi tremurau foarte tare mâinile. Am trecut peste emoții gândindu-mă că trebuie să stau liniștită, să inspir și să expir. Săptămâna petrecută împreună a fost o poveste foarte frumoasă pe care nu o voi uita niciodată.

Ionuț, 12 ani (personaj: Poștașul)

Astăzi a fost o zi foarte frumoasă și foarte încărcată. Toate zilele mi-au plăcut. Dacă ar fi să aleg, aș vrea să mai vin o dată. Să vin până mă plictisesc.

Alex, 12 ani (personaj: Profesorul)

Am avut foarte mari emoții azi. Nu doar eu, toată lumea. Această zi a fost, nu știu cum să exprim în cuvinte... Nu pot să mă exprim. S-au uitat mulți oameni la noi, am avut foarte mari emoții. Toate zilele mi-au plăcut. Dacă aș putea să vin zilnic...ce bine ar fi.

Irina Velcescu, trainer actorie

Săptămâna aceasta a fost transformatoare. A fost chiar o călătorie inițiatică. Am pornit dintr-un punct în care nu ne cunoșteam și am plecat după opt zile prieteni pe viață. Sunt niște copii minunați și sper să nu se piardă și să creadă în ei pentru că pot să facă niște lucruri extraordinare. E nevoie să facem genul acesta de proiecte și pentru ca ei să știe că există și altceva decât ceea ce văd zilnic, că a existat o lume înaintea noastră și că va exista una și după noi. Este bine și pentru noi că trebuie să vedem dincolo, poate, de „zidurile palatului”. Dacă suntem împreună și comunicăm, poate facem o lume mai bună.

Credit foto Radu Bădoiu

Adina Lucaciu, trainer actorie

Când am aflat de proiect, m-am bucurat că acești copii vor fi aici, la Cotroceni, și că vor învăța despre istorie, despre costume și muzică prin joc, cu noi și nu într-o bancă la școală. Când i-am cunoscut, am fost și eu la fel de emoționată ca și ei. Am început să ne cunoaștem și am devenit din ce în ce mai apropiați. Copiii au fost foarte receptivi. În fiecare zi în care am lucrat s-a întâmplat ceva cu ei. A fost o transformare în ei și în noi. Bucuria mea a crescut de la o zi la alta pentru că am văzut că le putem transmite ceva – ceva ce ei în altă parte n-ar fi avut cum să învețe. La spectacol au fost extraordinari. Au reușit să facă tot ce și-au propus în aceste zile, ce le-am propus noi, plecând practic de la zero. Replicile construite cu ei, costumele, muzica, în atât de scurt timp. Este meritul lor de la un cap la altul. Sigur, noi am fost acolo, i-am ajutat, i-am îndrumat pe ici pe colo, dar până la urmă spectacolul a fost cu ei, despre ei, pentru ei.

Oana, trainer dramaturgie

Am lucrat cot la cot timp de 8 zile. Am trecut printr-o grămadă de stări, gânduri, jocuri și experiențe de-ale lor și de-ale noastre puse laolaltă într-un mix fantastic. A fost și pentru ei și pentru noi genul acela de întâlnire pe care cu siguranță o vom ține minte până la adânci bătrâneți. Cred că au fost capabili să asimileze într-un mod fenomenal tot ce le-am pus pe tavă, lucru care nu a fost deloc ușor. Au plecat de aici cu o uriașă încredere și mai mult decât atât cu un amestec foarte interesant de bucurie, tristețe – pentru că nu ne vom mai vedea zilnic și nu vor mai veni aici așa cum s-au obișnuit toate zilele acestea – fascinație, emoție pură și foarte multă curiozitate. Trecând prin experiențe de tipul acesta, orice îți pui în minte, faci.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News