Pîrvu: Am decis să nu participăm la studiul UE privind dublul standard alimentar, ca să fim neutri la preluarea Preşedinţiei Consiliului UE

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a luat decizia de a nu trimite probe în cadrul studiului european de evaluare a diferenţelor privind compoziţia produselor alimentare, pe considerentul neutralităţii în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, a declarat joi preşedintele ANPC, Marius Pîrvu, la prezentarea bilanţului activităţii Ministerului Economiei.

"A fost decizia noastră", a declarat preşedintele ANPC, întrebat despre motivele pentru care România nu a participat la studiul european privind dublul standard alimentar, la care au participat 19 state europene şi ale cărui rezultate au fost publicate de Comisia Europeană la finalul lunii iunie.

"Când a existat acea solicitare, noi am preluat Preşedinţia. Am considerat că trebuie să fim neutri faţă de acest subiect. Prima etapă a fost numai studierea etichetei", a adăugat Marius Pîrvu.

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a declarat că nu a fost la curent cu faptul că ANPC a luat decizia de a nu trimite probe la studiul european privind dublul standard alimentar.

În ceea ce priveşte legislaţia europeană privind compoziţia produselor alimentare din UE, preşedintele ANPC a estimat că în cadrul viitoarei directive europene nu vor mai conta preferinţele consumatorului.

"Preferinţele consumatorului nu sunt luate în calcul în viitoarea directivă europeană", a susţinut Marius Pîrvu.


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22