Marius Copil, debut excelent la Australian Open

Marius Copil
Marius Copil

 Tenismanul român Marius Copil s-a calificat, marţi, în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce l-a învins pe spaniolul Marcel Granollers cu 6-3, 6-4, 6-4, la Melbourne. 

Copil (28 ani, 60 ATP) s-a impus în faţa ibericului (32 ani, 108 ATP) într-o oră şi 45 de minute. 

Arădeanul a început în forţă şi a condus cu 3-0, apoi a avut 4-1 şi şi-a păstrat avantajul până la finalul primului set, adjudecat cu 6-3. În actul al doilea, Granollers a jucat mai bine şi s-a desprins la 4-1, dar apoi a urmat o serie de cinci ghemuri la rând ale lui Copil, care a câştigat setul cu 6-4. În setul al treilea, Copil a rupt echilibrul la 1-1, reuşind un break, pe care l-a confirmat (3-1), iar apoi şi-a păstrat acesta avantaj până la final, 6-4. 

Copil își învinsese adversarul într-o singură confruntare



Copil a reuşit 11 aşi, Granollers 10, fiecare a făcut câte 3 duble greşeli, românul a câştigat toate cele patru mingi de break create, iar ibericul doar una din cinci oportunităţi. Raportul la winners a fost de 39-22 pentru Copil, care a avut şi mai multe erori neforţate, 24-19. 

Copil îl mai învinsese pe Granollers la singura lor confruntare, în 2014, la Madrid, în primul tur, cu 6-3, 6-4. 

Marius Copil şi-a asigurat un cec de 105.000 dolari şi 45 de puncte ATP, egalându-şi performanţa din 2015, când a atins turul al doilea la Melbourne. Următorul adversar va fi belgianul David Goffin (28 ani,22 ATP), care a câştigat singurul duel, în 2016, la Antwerp, în sferturi, cu 5-7, 6-1, 6-3

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel